Skip to content
Externe

Discurs istoric al lui Biden în Polonia: Ucraina nu va fi niciodată a Rusiei!

digi24.ro

Președintele american Joe Biden a ținut sâmbătă seara, la Varșovia, probabil cel mai important discurs al mandatului său de până acum, în care a reafirmat unitatea NATO în fața agresiunii ruse din Ucraina și, invocând căderea Cortinei de Fier, a spus că acesta este testul generației actuale pentru a apăra democrația „sugrumată” acum de Rusia. El a transmis un mesaj de solidaritate către Ucraina, dar a avertizat că lupta va fi de durată. L-a numit pe Vladimir Putin un dictator care vrea să aducă „decenii de război”, dar care nu are șanse să se mențină la putere și să înăbușe dorința de libertate, notează digi24.ro.

Joe Biden și-a început și și-a încheiat discursul de la Varșovia făcând referire la mesajul transmis de Papa Ioan Paul al II-lea, născut în Polonia, către Uniunea Sovietică în 1979: „Nu vă fie teamă”, a spus el.

Suntem din nou într-o mare bătălie pentru libertate, o bătălie între democrație și autocrație, între libertate și represiune. În această bătălie, trebuie să fim lucizi. Această bătălie nu va fi câștigată nici în câteva zile, nici în câteva luni. Trebuie să ne întărim pentru lupta lungă care ne așteaptă”, a declarat președintele american în discursul rostit în fața polonezilor și ucrainenilor adunați în fața Castelului Regal din Varșovia.

Ungaria în 1956, Polonia în 1956 și apoi din nou în 1981, Cehoslovacia în 1968 – tancurile sovietice au zdrobit revoltele democratice, dar rezistența a continuat până când, în cele din urmă, în 1989, Zidul Berlinului și toate zidurile dominației sovietice, au căzut și poporul a învins. Bătălia pentru democrație nu s-a putut încheia și nu s-a încheiat odată cu sfârșitul Războiului Rece. În ultimii 30 de ani, forțele autocrației au reînviat peste tot în lume, semnele sale distinctive sunt cele cunoscute. Disprețul față de statul de drept, disprețul față de libertatea democratică, disprețul față de adevărul însuși. Astăzi, Rusia a strangulat democrația și a căutat să o facă și în altă parte”, a spus președintele american.

Acum, în lupta continuă pentru democrație și libertate, Ucraina și poporul său se află în prima linie, luptând ca să-și salveze națiunea, iar rezistența lor curajoasă face parte dintr-o luptă mai amplă pentru principiile democratice esențiale care îi unesc pe toți oamenii liberi”, a declarat liderul de la Washington.

„Mesajul meu pentru poporul ucrainean este un mesaj pe care l-am transmis astăzi ministrului de externe și ministrului apărării din Ucraina, care cred că sunt aici în această seară: Noi suntem alături de voi. Punct”, a subliniat președintele american, în uralele mulțimii.

Președintele Biden l-a acuzat pe Vladimir Putin că a spus minciuni „nerușinate” atunci când a afirmat în mod fals că, prin invazia sa, încearcă să denazifice Ucraina. „Sub false pretenții de solidaritate etnică, a anihilat națiunile vecine. Putin are tupeul să spună că denazifică Ucraina. Este o minciună, este pur și simplu cinic și el știe asta. Și este, de asemenea, o minciună nerușinată. Președintele Zelenski a fost ales în mod democratic, este evreu, familia tatălui său a fost anihilată în holocaustul nazist și Putin are îndrăzneala – ca toți autocrații dinaintea lui – să creadă că prin puterea sa va face dreptate”, a afirmat Biden.

Pe de altă parte, Joe Biden a reafirmat că NATO este o alianță defensivă și că nu a urmărit niciodată anihilarea Rusiei. El a adăugat că costurile „rapide și punitive” sunt singurele soluții care vor determina Rusia să își schimbe direcția. În același timp, președintele SUA a avertizat că lumea democratică trebuie să „călească” pentru o „luptă lungă” în războiul dintre Rusia și Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *