Skip to content
Sport

Discursul mobilizator care a adus victoria naţionalei U21 (VIDEO)

Portarul naţionalei U21, Ionuţ Radu, le-a vorbit colegilor săi în vestiar, înaintea meciului de marţi seara, cu Bosnia, iar dsicursul său mobilizator se pare că i-a împins spre victorie pe elevii lui Mirel Rădoi.

„Băieţi, ascultaţi-mă ce vă spun, intrăm temperaţi, concentraţi, nu răspundem provocărilor, nu e bine, nu ne ajută cu nimic, concentraţi până la sfârşitul meciului. Am văzut cu toţii în meciul cu Portugalia ce putem obţine fiind o echipe şi luptând până la ultima secundă. Ăia suntem noi, acela este spiritul care ne-a ajutat să fim în ipostaza asta, de a fi la 90 de minute, 90, de a face ceva important. Ar fi păcat să dăm cu piciorul, gândiţi-vă că la început nu a crezut nimeni în noi, doar noi de aici am crezut. Depinde de voi acum, depinde de noi şi data trecută era un singur obiectiv. Din meciul ăsta ieşim învingători pentru că am muncit, am făcut sacrificii să jucăm un campionat european şi aşa o să fie!”, le-a spus Radu colegilor strânşi în jurul său.

Naționala de tineret a României este foarte aproape de calificarea la turneul final, după ce a învins, marţi, la Ovidiu, cu scorul de 2-0 (1-0), reprezentativa din Bosnia-Herţegovina, în Grupa 8 a preliminariilor Campionatului European din 2019.

Petre a deschis scorul pentru România în minutul 16, iar Ianis Hagi a punctat din corner, în minutul 70.

România este pe primul loc în grupă, cu 18 puncte, din opt meciuri. Bosnia-Herţegovina este pe locul 2, tot cu 18 puncte, dar din nouă partide.

România va mai juca două meciuri în această grupă, ambele pe teren propriu, cu Ţara Galilor, la 12 octombrie, şi cu Liechtenstein, la 16 octombrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *