Skip to content
Justitie

Discuţii între ministrul Justiţiei şi reprezentanţii CSM privind asigurarea activităţii în instanţe în contextul pandemiei

debraila.ro
" "

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au discutat, miercuri, despre situaţia din instanţe în contextul pandemiei de COVID-19 şi despre măsurile care ar putea fi luate pentru a se asigura continuitatea activităţii.

Ministrul Justiţiei a avut, miercuri, o întâlnire informală cu membrii secţiei pentru judecători a CSM şi membrii CSM reprezentând societatea civilă.

" "
" "

Au fost discutate evoluţiile din instanţe generate de pandemia de Covid-19 şi măsurile care ar putea fi luate pentru a asigura continuarea activităţii în instanţe, cu aplicarea măsurilor prevăzute de lege în situaţia apariţiei unor cazuri de Covid-19 şi izolarea contacţilor acestor cazuri, precum şi posibile soluţii pentru organizarea activităţii instanţelor în acest context”, a arătat Ministerul Justiţiei, într-un comunicat de presă.

Pe baza acestor discuţii, Ministerul Justiţiei va analiza oportunitatea completării proiectului de act normativ elaborat deja pentru aplicarea unor reguli în organizarea judiciară şi desfăşurarea proceselor pe durata stării de alertă („Justiţie în Pandemie”), care va fi propus de MJ Guvernului săptămâna viitoare.

„Este important să găsim soluţia normativă pentru a asigura continuarea activităţii de judecată, protejarea magistraţilor şi a grefierilor, a celorlalte categorii de personal auxiliar de specialitate, a avocaţilor şi justiţiabililor, dar şi pentru cazurile în care îmbolnăvirile de Covid – 19 şi regulile de izolare derivate din astfel de cazuri afectează activitatea instanţelor şi parchetelor”, a declarat ministrul Justiţiei, citat în comunicat.

La rândul lor, reprezentanţii CSM au transmis că  întâlnirea a avut ca temă analiza necesităţii adoptării unor modificări legislative pentru desfăşurarea activităţii în instanţe cu protejarea sănătăţii tuturor participanţilor la actul de justiţie.

Asigurăm pe această cale opinia publică, corpul magistraţilor, precum şi ceilalţi profesionişti ai dreptului că, în limita atribuţiilor constituţionale şi legale, Consiliul Superior al Magistraturii urmăreşte constant şi cu profund interes modalitatea în care evoluează situaţia din instanţele judecătoreşti şi va întreprinde toate demersurile necesare consolidării unui cadru legal care să permită adaptarea procedurilor judiciare la măsurile de protecţie sanitară necesare„, a arătat CSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *