Skip to content
Externe

Discuții pentru pace între China și Ucraina: Beijingul solicită noi negocieri pentru a pune capăt conflictului

unsplash.com

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a discutat luni cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, în cadrul unei convorbiri telefonice. Beijingul a făcut apel la discuții pentru a pune capăt conflictului din Ucraina, informează Reuters.

Convorbirea, despre care Beijingul a spus că a avut loc la cererea Ucrainei, a fost prima conversație la nivel înalt între cele două țări de la 1 martie, când Kuleba a cerut Beijingului să își folosească legăturile cu Moscova pentru a opri invazia Rusiei, a declarat atunci Ministerul ucrainean de Externe.

Războaiele se termină în cele din urmă. Cheia este cum să menținem o securitate durabilă în Europa și să stabilim un mecanism de securitate european echilibrat, eficient și durabil„, a declarat Wang, potrivit ministerului.

China este pregătită să joace un rol constructiv în această privință, într-o poziție obiectivă”, a adăugat acesta.

Kuleba a scris pe Twitter: „Recunoscător omologului meu chinez pentru solidaritatea cu victimele civile”.

Amândoi împărtășim convingerea că încheierea războiului împotriva Ucrainei servește intereselor comune ale păcii, securității alimentare globale și comerțului internațional”, a spus el.

China, care s-a apropiat de Moscova în ultimii ani, deși a avut, de asemenea, legături diplomatice cordiale și legături comerciale puternice cu Ucraina, a refuzat să condamne atacul Rusiei asupra țării sau să numească acțiunile sale acolo o invazie, scrie digi24.ro.

Rusia a lansat ceea ce numește „operațiune specială” în Ucraina pe 24 februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *