O a doua rundă de discuţii de pace între Rusia şi Ucraina au durat luni la Istanbul puţin peste o oră după ce începuseră cu o întârziere de aproape două ore, relatează Reuters.
„Întâlnirea s-a încheiat, fără rezultate negative”, a anunţat Öncü Keçeli, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, precizând că „ambele părţi vor face declaraţii” presei ulterior.
Discuţiile – al doilea astfel de contact direct între cele două părţi din 2022 – începuseră deja cu aproape două ore mai târziu decât era programat, fără nicio explicaţie a întârzierii. Atmosfera în Rusia era furibundă în momentul începerii discuţiilor, cu bloggeri de război influenţi care cereau Moscovei să dea o lovitură de represalii înfricoşătoare împotriva Kievului, după ce Ucraina a lansat duminică unul dintre cele mai ambiţioase atacuri din acest război, vizând bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune şi capacitate nucleară în Siberia şi în alte părţi ale Rusiei. Ucraina şi Rusia au emis evaluări extrem de diferite ale pagubelor produse flotei ruse de bombardiere cu capacitate nucleară – un element-cheie al arsenalului său nuclear – dar din imaginile din satelit disponibile public a reieşit clar că Moscova a suferit pierderi serioase de echipamente.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News