Un foc de artificii care a iluminat cerul parcului de distracţii Disneyland Paris cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, la 14 iulie, a intrat în Cartea Recordurilor (Guinness World Records), relatează Le Figaro.
Un cap uriaş al lui Mickey Mouse, în culorile steagului francez, i-a uimit pe vizitatorii Disneyland Paris de Ziua Naţională.
Prin această reprezentaţie, celebrul parc de atracţii a obţinut un record mondial.
Este vorba despre ”cea mai mare imagine aeriană a unui personaj fictiv formată din drone/multirotoare”, se arată în Guinness World Records.
Cel mai cunoscut şoarece din lume a străjuit Val-de-Marne mulţumită unui număr de peste 1.500 de drone desfăşurate deasupra Castelului Frumoasei din Pădurea Adormită.
Această imagine a făcut parte dintr-un spectacol de 12 minute, elaborat în colaborare cu echipe de la Dronisos, un start-up specializat în crearea de spectacole cu drone autonome.
”Luni de muncă au fost necesare pentru a monta această reprezentaţie”, declară pe site Disneyland Paris.
Spectacolul a combinat pirotehnica, jocurile de lumini şi coregrafia dronelor.
Vizitatorii au fost cufundaţi în cele mai frumoase scene ale Walt Disney Animation Studios şi Pixar Animation Studios, în legătură cu Franţa – Frumoasa şi Bestia, Cocoşatul de la Notre-Dame, Frumoasa din Pădurea Adormită.
Parcul de distracţie a adus un omagiu Franţei prin încorporarea unor simboluri franceze în tabloul său.
Spectatorii au recunoscut, astfel, Turneul Eiffel sau rozeta emblematică a Catedralei Notre-Dame din Paris, un spectacol impresionant care îl aminteşte pe cel din aceeaşi seară, la Paris, unde drone au fost folosite pentru a produce efecte pirtotehnice impresionante.
Tradiţionalele focuri de artificii din Oraşul Luminilor a început duminică, la ora locală 23.10 (luni, 0.10, ora României), cu o serie de ”omagii aduse capitalei şi valorilor olimpismului”, a anunţat Primăria.
Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice, a căror Ceremonie de Deschidere are loc la 26 iulie.
Sărbătoarea Naţională a fost instaurată în Franţa la 6 iulie 1880 prin Legea Raspail, al cărei unic articol nu precizează evenimentul comemorat – cucerirea Bastiliei, la 14 iulie 1789, cunoscută posterităţii drept căderea monarhiei absolute, sărbătoarea Federaţiei, la 14 iulie 1790, care simbolizează unitatea regelului Ludovic al XVI-lea cu Naţiunea.
În 1880, atmosfera politică încă oscila între înclinaţii monarhiste – a III-a Restauraţie avusese loc cu şapte ani mai îniante – şi republicane.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News