Skip to content
Societate

Dispare şpaga în trafic? Poliţiştii, dotaţi cu bodycam-uri care vor înregistra fiecare intervenţie

politia romana

Poliţiştii rutieri au fost dotaţi cu pistoale noi şi camere video de supraveghere, anunţă un comunicat al Brigăzii Rutiere. Oamenii legii vor filma, astfel, fiecare intervenţie, iar imaginile pot constitui mijloace de probă.

În vederea alinierii la standardele Uniunii Europene, poliţiştii Brigăzii Rutiere au fost dotaţi cu pistoale de ultimă generaţie, calibru 9 mm, şi sisteme audio portabile de tip bodycam, acestea din urmă având rolul de a surprinde interacţiunea dintre poliţist şi participantul la trafic. Sistemele tip bodycam reprezintă sisteme eficiente de descurajare a săvârşirii unor fapte ilegale şi pot fi folosite ca mijloace de probă în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii”, se arată într-un comunicat al Brigăzii Rutiere.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au fost instruiţi cu privire la modul de utilizare, dar şi cu privire la scopul pentru care vor fi utilizate, scrie adevarul.ro.

Brigada Rutieră arată că aparatura audio-video are drept scop protejarea atât a poliţistului, cât şi a conducătorului auto, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic în ceea ce priveşte situaţiile care pot apărea în traficul rutier.

Imaginile înregistrate vor avea caracter confidenţial, fiind asigurată protecţia datelor cu caracter personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *