Skip to content
Justitie

DNA: 21 de persoane, trimise în judecată pentru luare de mită/ Majoritatea sunt poliţişti la Serviciul rutier al IPJ Botoşani

Facebook/DNA

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 21 de persoane, majoritatea poliţişti la Serviciul rutier al IPJ Botoşani, pentru luare de mită. Ar fi luat între între 100 lei şi 100 euro de la 56 de conducători auto pentrua nu-i sancţiona.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a 21 de inculpaţi, majoritatea poliţişti în cadrul IPJ Botoşani – Serviciul Rutier în legătură cu infracţiuni de luare de mită pentru a nu sancţiona conducători surprinşi în trafic cu abateri de la regimul rutier”, a transmis, luni, DNA.

 Astfel, au fost trimişi în judecată, sub măsura controlului judiciar, următorii inculpaţi:

IACOB FLORIN-EDUARD, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Botoşani – Serviciul Rutier, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (trei acte materiale), trei infracţiuni de abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite, favorizarea făptuitorului , fals intelectual şi uz de fals, ambele în formă continuată,

Fecioru Robert-Neculai, Luca Dumitru-Cătălin, Coşman Stelian Iulian, Rusu Constantin-Ciprian, Balan Ionel, Anton Viorel, Botezatu Gabriel, Gherasim Constantin – Dorel, Romanescu Mihai, Podaru Virgil, Ripiceanu Lucian, Guriuc Ionuţ Pavel, Puşcaşu Nicolae Ovidiu, Guraliuc Sorin, Bunduc Ştefan – toţi agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani – Serviciul Rutier în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi/sau infracţiuni de abuz în serviciu cu primire de foloase necuvenite

O persoană fără calitate specială a fost trimisă în judecată pentru dare de mită

”În cauză au mai fost trimise în judecată, în stare de libertate, alte patru persoane fizice, fără calitate specială pentru infracţiuni de dare de mită instigare la dare de mită şi instigare la abuz in serviciu”, a mai transmis DNA.

În rechizitoriu se arată că, în perioada iunie – noiembrie 2020, cei 16 inculpaţi, poliţişti în cadrul I.P.J. Botoşani – Serviciul Rutier (inclusiv ofiţerul de poliţie), ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 lei şi 100 euro de la 56 de conducători auto  opriţi în trafic pentru depăşirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege.

”Într-un context similar, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţii de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect „punerea în circulaţie sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice”, deschis faţă de inculpatul persoană fizică, trimis în judecată sub control judiciar”, a mai transmis DNA.

Procurorii precizează că, prin aceste demersuri, ofiţerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia şi emiterea unei soluţii procedurale de netrimitere în judecată.

 În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii şi cele preventive dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *