Direcția Națională Anticorupție (DNA) a clasat dosarul privind achiziția celor 600 de BMW-uri pentru Poliția Română, în timpul mandatului lui Lucian Bode (PNL) la Ministerul de Interne.
Concret: DNA a transmis marți, pentru Europa Liberă, că dosarul cercetat in rem, adică față de faptă și nu împotriva unei persoane, a fost clasat încă din octombrie.
„La solicitarea dvs. din data de 08 noiembrie 2023, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită că, la data de 16 octombrie 2023, în dosarul la care faceți referire a fost dispusă soluția clasării”, a transmis DNA.
În acest moment, doar parchetul Uniunii Europene mai cercetează contractul de achiziție, potrivit unui răspuns furnizat chiar de către Poliția Română în primăvara acestui an.
Sindicatul Europol și USR au acuzat nereguli în această achiziție. Criteriile stabilite în caietul de sarcini au fost formulate de așa manieră încât licitația să nu poată fi câștigată decât de Automobile Bavaria SRL, firmă administrată de Michael Schmidt, un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, susțineau sindicatul Europol și USR.
Președintele Iohannis a declarat la vremea respectivă că amiciția sa cu Michael Schmidt nu a contat în ceea ce priveşte câştigarea licitaţiei, iar compania câștigătoare a precizat la scurt timp că prietenul președintelui „nu mai deține nicio funcție și nu este implicat în operațiunile din România”.
Poliția Română a răspuns și ea acuzațiilor. Potrivit IGPR, firma Automobile Bavaria a fost declarată câștigătoare după ce a fost singura înscrisă la licitație și că demararea procedurilor pentru stabilirea specificațiilor tehnice datează din 2018, iar acestea „sunt aliniate standardelor europene”.
Instituția a adăugat că fiecare mașină BMW va costa 32.000 de euro, fără TVA, și că nu va plăti suplimentar pentru dotările specifice, respectiv rampă, colantare, baterie suplimentară, precum și un set de anvelope de iarnă.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News