Potrivit procurorilor DNA, Alexandru Cordoş ar fi primit foloase necuvenite după ce i-a spus omului de afaceri Dorin Dumitru Mureşan că poate interveni asupra unor persoane din conducerea Companiei de Apă Arieş pentru a facilita câştigarea unor contracte. În acelaşi timp, Dorin Mureşan, administrator al unor societăţi comerciale, este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă în formă continuată şi evaziune fiscală.
„În perioada 2013 – 2015, Cordoș Alexandru, în calitate de senator în Parlamentul României, în schimbul unor foloase necuvenite a pretins față de suspectul Mureșan Dorin Dumitru că are influență asupra unor persoane din conducerea Companiei de Apă Arieș și Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Transilvania Nord (SISETN) și că va interveni pe lângă aceștia pentru câștigarea de către firmele administrate de omul de afaceri a unor proceduri de achiziție publică organizate având ca obiect închirierea de utilaje. Influența pe care suspectul Cordoș Alexandru a pretins că o are pe lângă persoanele respective a fost una reală, firmele respective câștigând procedurile de achiziție publică organizate de SISETN și Compania de Apă Arieș.
Pentru ‘sprijinul’ acordat, suspectul Mureșan Dorin Dumitru i-a remis în repetate rânduri suspectului Cordoș Alexandru, cu titlul de foloase necuvenite, diverse sume de bani al căror cuantum nu a putut fi stabilit în mod cert până în prezent. Pentru disimularea provenienței reale a unei părți din banii remiși cu titlul de foloase necuvenite, omul de afaceri a angajat la una dintre firmele sale pe o rudă a suspectului Cordoș Alexandru, începând cu data de 19.11.2013, cu un salariu înscris pe statul de plată de 900 lei. Probele administrate în cauză au relevat faptul că respectiva persoană nu a prestat până în prezent niciun fel de activitate în interesul societății comerciale angajatoare.
În cursul anului 2014, una din firmele administrate de suspectul Mureșan Dorin Dumitru a desfășurat operațiuni comerciale cu alte societăți comerciale, privind printre altele și închirierea de utilaje, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligațiilor legale prin evidențierea în acte contabile sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, înregistrând achiziții fictive, în scopul obținerii de deduceri fiscale ilegale”, se arată într-un comunicat al DNA, potrivit citynews.ro.
Prejudiciul estimat adus bugetului statului de către firma administrată de Dorin Mureşan, este de 238.327 lei, din care TVA 142.996 lei și impozit pe profit 95.330 lei.
Amintim faptul că Alexandru Cordoş, care s-a autosuspendat din PSD, mai este urmărit penal pentru complicitate la trafic de influenţă în dosarul în care soţia sa, Mihaiela Cordoş, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă.