Skip to content
Justitie

DNA a reținut un inculpat acuzat că ar fi cerut 180.000 de euro pentru intervenții la judecători din Bacău

Facebook/DNA
" "

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au reținut pentru 24 de ore un inculpat acuzat de trafic de influență, potrivit unui comunicat al instituției.

Procurorii susțin că, în perioada 5 august 2020 – 16 septembrie 2020, inculpatul ar fi cerut 180.000 euro în schimbul intervențiilor, prin intermediul altei persoane, la judecători din Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării.

" "

Mai precis, inculpatul ar fi cerut de la soția persoanei pentru care urma să își exercite presupusa influență, 90.000 euro ca primă tranșă și alți 90.000 euro ca a doua tranșă după realizarea intervențiilor, suma pretinsă ca primă tranșă fiind redusă pe parcurs la 60.000 euro.

La 22 septembrie 2020, Tribunalul București a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *