Skip to content
Politică

DNA deschide dosar penal cu privire la achiziționarea elicopterului SMURD de către CJ Constanța

Procurorii DNA Constanța au deschis un dosar penal în legătură cu modul în care Consiliul Județean Constanța a achiziționat, în anul 2013, elicopterul trecut apoi la SMURD și prăbușit, luni, în lacut Siutghiol, informează Mediafax.

În acest dosar, există suspiciunea săvârşirii unor fapte de abuz în serviciu în urma cărora s-au obţinut şi foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,

În acest dosar, există suspiciunea săvârşirii unor fapte de abuz în serviciu în urma cărora s-au obţinut şi foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, scrie Mediafax.ro.

„S-a declanșat urmărirea penală față de faptă pentru a se clarifica aspecte referitoare la modalitatea de achiziţionare, în cursul anului 2013, a unui elicopter echipat pentru zboruri medicale, de către Consiliul Judeţean Constanţa precum şi cu privire la legalitatea şi conţinutul contractului pentru servicii de operare a elicopterului respectiv ce ar fi fost încheiate între CJ Constanţa cu o firmă privată anterior predării acestui elicopter către Inspectoratul General al Aviaţiei din cadrul MAI”, au declarat oficiali ai DNA, relatează Mediafax.

Astfel, dosarul penal a fost deschis ca urmare a unui material publicat de Centrul de Investigaţii Media, potrivit căruia „Consiliul Judeţean Constanţa a irosit cinci milioane de euro pentru cumpărarea şi operarea unui elicopter medical care nu a fost folosit la nicio intervenţie de urgenţă, deşi a făcut aproape 600 de zboruri”.

„În primăvara anului trecut, Consiliul Judeţean Constanţa a cumpărat un elicopter medicalizat în cadrul unui proiect finanţat din bani europeni. Deşi i s-a cerut oficial să-l introduca în sistemul SMURD, în beneficiul constănţenilor şi respectând toate cerinţele proiectului european, preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, în prezent arestat, a respins oferta ca aparatul să fie modernizat şi operat gratuit de Inspectoratul General de Aviaţie al MAI în cadrul flotei SMURD, preferând să acorde un contract de 800.000 de euro pentru servicii de operare către compania privată constănţeană Romanian Air Services, cu baza la Tuzla. Conform unor documente obţinute de Centrul de Investigaţii Media, elicopterul nu a făcut, într-un an şi jumătate, nici măcar un singur zbor medical”, s-a scris în materialul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *