Skip to content
Politică

DNA, front comun cu Augustin Lazăr: Procedurile de revocare trebuie să fie în baza unor criterii obiective

Adunarea Generală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis, vineri, un mesaj de susţinere a lui Augustin Lazăr, în contextul demarării procedurii de revocare a acestuia din funcţie. ”Procedurile de revocare a procurorilor cu funcţii de conducere trebuie să fie temeinic justificate pe baza unor criterii obiective”, spun procurorii.

”În contextul declanşării procedurii de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, Adunarea Generală a D.N.A, întrunită la data de 26 octombrie 2018, la solicitarea a peste o treime din totalul procurorilor din cadrul DNA, în temeiul art. 9 alin 2 din Regulamentul de Ordine Interioară, a exprimat susţinerea comunicatului comun al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor din data de 25.10.2018”, a transmis DNA într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Totodată, Adunarea Generală a D.N.A a adoptat un mesaj pe care procurorii l-au transmis public: „Procurorii DNA îşi exprimă ataşamentul faţă de valorile statului de drept şi de respectarea principiului independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, care implică garanţii clare, puternice şi eficiente de respectare a independenţei procurorilor în exercitarea mandatului lor prevăzut de lege. În acest sens, procedurile de revocare a procurorilor cu funcţii de conducere trebuie să fie temeinic justificate pe baza unor criterii obiective şi să evite riscul unor decizii disproporţionate şi alimentarea unui climat de intimidare şi presiune asupra procurorilor”.

Anterior, peste 1.000 de judecători şi procurori au anunţatb că susţin, în mod individual, solicitarea transmisă joi de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a renunţa la procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr.

Magistraţii care au semnat petiţia de susţinere lucrează la parchete, judecătorii şi tribunale din toată ţara.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor solicită ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, „să abandoneze imediat” procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr. „O astfel de procedură, care ocoleşte practic garantul independenţei justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, al cărui rol este unul pur decorativ, şi care nesocoteşte dreptul la apărare al procurorului supus revocării a fost profund criticată de Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană şi pune în pericol parcursul României în Uniunea Europeană şi în Consiliul Europei şi însăşi existenţa democratică a statului român, nemaivorbind de semnalul negativ şi descurajant transmis unei părţi importante a corpului magistraţilor”, spun reprezentanţii celor două asociaţii.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri seară că declanşează revocarea lui Augustin Lazăr din funcţia de procuror general, acuzându-l pe acesta că a deturnat activitatea Ministerului Public de la rolul său constituţional.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a reacţionat ulterior, spunând că raportul de evaluare a activităţii sale este modul prin care Executivul, prin ministrul justiţiei, înţelege să respecte independenţa Ministerului Public. Lazăr a menţionat, de asemenea, că „un atare semnal din partea Executivului are semnificaţia încălcări independenţei atât a magistratului procuror, cât şi a Ministerului Public”, el precizând că munca procurorilor care lucrează la marile dosare care interesează opinia publică este „destructurată” la fiecare câteva luni.

Procurorul General Augustin Lazăr va fi audiat în Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în 13 noiembrie, urmând ca avizul motivat să fie transmis Ministerului Justiţiei în 21 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *