Skip to content
Politică

DNA nu acceptă concurență: a dat un minister întreg pe mâna PICCJ după percheziții

ziare.com
" "

DNA nu acceptă concurență când vine vorba despre scurgeri de informații din dosare penale încă netrimise în judecată: a dat un minister întreg pe mâna PICCJ după percheziții.

Aici nu mai vorbim despre celebrele „surse judiciare” care de-a lungul timpului au dat unei părți a presei informații încă nepublice din diverse spețe anchetate, cel puțin două astfel de cazuri celebre (Costel Cășuneanu-Florin Costiniu, apoi Cătălin Voicu, potrivit Luju.ro) atrăgând condamnarea României la CEDO. Vorbim, în schimb, despre un comunicat cât se poate de oficial al Ministerului pentru Relația cu Parlamentul (publicat marți pe site-ul instituției). Concret, MRP a făcut o serie de precizări cu privire la perchezițiile de luni seară efectuate de către procurorii Codruței Kovesi la Palatul Victoria (unde se află și sediul ministerului condus de Viorel Ilie).

" "
" "

CITIȚI ȘI: UPDATE DNA, atac de noapte asupra Guvernului SURSE

Pentru început, iată precizările MRP:

„În cursul zilei de luni , 31 iulie, mai mulți procurori și ofițeri de poliție judiciară din cadrul DNA București au efectuat percheziții, în baza unui mandat de percheziție domiciliară emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în patru birouri din cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, care are sediu principal în Palatul Victoria.

Percheziția s-a desfășurat între orele 15.00 și 19.00 și a vizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de consilier 1 și consilier 2, organizate de către minister în aceeași zi.

Au fost audiate persoane de la cabinetul ministrului și din minister – respectiv Comisia de concurs, au fost făcute fotografii și filmări pe toată perioada perchezițiilor.

Dorim ca ancheta să se desfășoare cât mai repede și să aflăm adevărul, astfel încât să știm dacă au fost comise fapte în afara legii.

Ne exprimăm pe această cale încrederea în corectitudinea acțiunilor întreprinse de către autoritățile statului, precum și în competența și corectitudinea justiției din România”.

În replică, tot marți, DNA a anunțat, într-un comunicat publicat pe site-ul propriu, că l-a sesizat pe procurorul general Augustin Lazăr privind o eventuală anchetă legată de compromiterea intereselor justiției.

Redăm explicațiile parchetului din Știrbei Vodă:

„Direcția Națională Anticorupție a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a aprecia asupra necesității sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 277 Cod penal, respectiv compromiterea intereselor justiției, în legătură cu împrejurarea că, în conținutul unui comunicat dat publicității la data de 1 august 2017, Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a inserat date nepublice din cadrul unei anchete penale, de natură să afecteze buna desfășurare a acesteia. Concret, în comunicat se oferă date despre obiectul percheziției și se fac referiri la calitatea persoanelor audiate și la natura probelor.

Datele din anchetă au fost devoalate de instituția guvernamentală în condițiile în care, anterior, Direcția Națională Anticorupție – unitatea de parchet competentă să efectueze ancheta a emis un comunicat din care rezulta că stadiul în care se află în prezent ancheta impune limite stricte de comunicare publică (comunicat nr. 746/VIII/3din data de 1 august 2017).

Precizăm că regimul informațiilor referitoare la acte procedurale efectuate de organele de urmărire penală, respectiv percheziții, audieri de persoane, etc., este strict reglementat, iar informații de acest tip nu pot face obiectul comunicării publice decât în anumite împrejurări, strict determinate de stadiul anchetei și stabilite numai de organul de urmărire penală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *