Botoșani: Spital închis după ce singurul medic a plecat în concediu

analize
Sursa foto: Unsplash

Spitalul din orașul Darabani, secție exterioară a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani, a fost închis după ce singurul medic de acolo și-a luat concediu pentru două săptămâni.

Situația spitalului a fost semnalată pe Facebook de primarul comunei Concești, Costel Nazare:

„Este și de râs, este și de plâns. Spitalul din oraşul Darabani s-a închis pentru o perioadă de două săptămâni pentru că a plecat personalul medical în concediu de odihnă!.. Doamne ferește”.

Medicul de la spitalul din Darabani și-a luat concediu în perioada 18-29 septembrie, iar în urma nemulțumirilor generate a fost rechemat din concediu, scrie Gazeta de Botoșani.

„Domnul primar s-a arătat consternat că secția exterioară este închisă pentru două săptămâni. La secția Darabani este un singur medic care a solicitat concediu de odihnă, având în vedere că pe anul 2023 nu a beneficiat de nicio zi de concediu și a cerut două săptămâni.

În momentul în care medicul pleacă, și cadrele medicale și-au luat cam în fiecare an concediu cu medicul respectiv. Tot personalul de la Darabani are multe zile de concediu neefectuat, pentru că acolo activitatea este până la ora 14.00″, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Monica Adăscăliței, citată de Gazeta de Botoșani.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: