Doar 11 țări NATO au cheltuit anul trecut cel puțin 2% din PIB pentru Apărare

Sursa foto: Onda Cero

Statele membre NATO au continuat anul trecut să-şi crească bugetele apărării, dar numai 11 dintre ele cheltuie 2% din PIB pentru Apărare, potrivit raportului pentru anul 2023 al secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

FB: Susţinerea Ucrainei „nu este un act de caritate, ci este în interesul propriei noastre securităţi”, spune Jens Stoltenberg. Ţinta alocării a cel puţin 2% din PIB a fost atinsă anul trecut de 11 state membre ale NATO, număr care ar urma să crească anul acesta la 18 – din cele 32 de ţări membre, în urma aderării Finlandei şi Suediei la Alianţă -, după ce în 2014 numai trei atingeau această ţintă, relatează Agerpres.

Bugetele militare ale statelor membre în NATO au însumat anul trecut circa 1.100 de miliarde de dolari, din care două treimi, respectiv 67%, reprezintă bugetul SUA pentru Apărare, în timp ce PIB-ul SUA reprezintă mai mult de jumătate (53%) din PIB-ul total al statelor membre ale NATO. În termeni reali, pe ansamblul Alianţei, cheltuielile pentru apărare au crescut în 2023 cu 11% faţă de anul 2022. „(În timp ce) războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, există un nou război în Orientul Mijlociu, iar aliaţii se confruntă cu o competiţie tot mai mare din partea statelor autoritare, inclusiv China.

În plus, ne confruntăm în continuare cu o serie de alte ameninţări la adresa securităţii noastre, inclusiv terorismul, atacurile cibernetice şi schimbările climatice. Lumea a devenit mai periculoasă, dar NATO este mai puternică”, scrie Stoltenberg în raport.

 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: