Skip to content
Politică

Doar 12,2% dintre români mai cred că țara se îndreaptă către o direcție bună. Cum a reușit AUR să ajungă la doar câteva procente de PNL

Inquam Photos / George Călin

Politologul și directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac a explicat trendul de creștere în sondajele de opinie a formațiunii extremiste AUR, remarcat în urma datelor unui sondaj de opinie la nivel naţional, unde s-a constatat că partidul şi-a dublat scorul faţă de alegerile de acum 9 luni în ceea ce priveşte intenţia de vot, este cauzat de instabilitatea politică de la nivelul arcului guvernamental. Politologul a explicat că, atât timp cât criza va continua „se vor introduce și mai multe voturi în urna AUR”.

„Explicația, din păcate, este destul de simplă. Partidele cu mesaj radical cresc întotdeauna și dezvoltă într-un mediu de instabilitate politică, de insatisfacție și și ruptură între agenda guvernanților și agenda populației. Creșterea AUR poate fi pusă pe seama acestui lucru, de asemenea, creșterea poate fi pusă și pe seama unui curent din societatea românească cu opțiuni naționaliste care este în creștere. Am și estimat la începutul anului că volumul electoral al unui asemenea curent se duce spre 30% astăzi în România. AUR rupe cel mai mult din acest filon, însă sunt și alte partide care vizează electorat de aici, prin urmare e posibil să fie și o fragmentare. Dacă criza politică se va prelungi, fiind suprapusă pe criza sanitară, pe criza economică și socială, un partid precumk AUR, care are un discurs mai degrabă radical nu poate decât să crească”, spune Ștefureac.

Politologul a explicat că acest fenomen este recunoscut la nivel internațional, susținând că „în orice regim democratic, partidele cu un mesaj radical cresc”.

„Eu judec lucrurile uitându-mă la cifrele din spatele intentenției de vot care arată o nemulțumire puternică a populației și la tendințele de creștere pe care le putem vedea în cazul acestui partid. Direcția greșită a țării este apreciată de 80% din populație, doar 12,2% dintre români mai cred că România se îndreaptă către o direcție bună. Este o stare de pesimism, de stare de orizont și nu doar la noi, ci oriunde în lume. În orice regim democratic, partidele cu un mesaj radical cresc. S-a întâmplat în Franța, în Germania, în Italia, Spania, Austria, unde partidele care s-au situat într-o extremă a spectrului politic au crescut foarte mult. La noi, acest fenomen vine mai târziu, însă vine în forță și vine în cel mai nefericit context: mai multe crize de natură sanitară, economică și socială, iar colac peste pupăză avem și o criză politică. Cu cât se va prelungi această criză politică, cu atât se vor introduce mai multe voturi în urna AUR”, conchide Remus Ștefureac.

Politologul și directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a prezentat miercuri datele unui sondaj de opinie la nivel naţional, în urma căruia s-a constatat că AUR şi-a dublat scorul faţă de alegerile de acum 9 luni în ceea ce priveşte intenţia de vot.

DETALII AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *