Doar 20% din proiectele de mobilare și digitalizare a școlilor din România, cu bani din PNRR, sunt finalizate la termen

Sursa foto: Pexels

Doar 20% din proiectele de mobilare și digitalizare a școlilor din România, cu 1 miliard de euro din PNRR, sunt finalizate la termen, arată o investigație Info Sud-Est (ISE). 

Statul român are nevoie de cel puțin 3 ani să cumpere calculatoare, imprimante și table interactive, arată documentarea reporterilor, întinsă pe trei luni de zile în care focusul a fost în mediul rural din Dobrogea, acolo unde există localități cu abandon școlar foarte ridicat.

În județul Tulcea, spre exemplu, doar 11% din localitățile din mediul rural au reușit să implementeze la timp proiectele de achiziție de echipamente pentru digitalizarea grădinițelor, școlilor sau liceelor.

Care este explicația?

Ministerul Educației susține că principalele cauze ale prelungirii proiectelor au fost lipsa anumitor produse de pe piață, dar și numărul foarte mare de beneficiari care au lansat proceduri de achiziție în același timp.

Așa se explică și cum mai multe firme identificate în timpul documentării și-au schimbat codurile CAEN de activitate pentru a se reprofila de la turism sau construcții la livrare de echipamente și mobilier pentru digitalizarea instituțiilor de învățământ.

În paralel, în cea mai vulnerabilă comună din Dobrogea din punct de vedere al gradului de alfabetizare și sărăcie, cu peste 60% populație de romi turci, implementarea eficientă și la timp a proiectului a reușit să readucă elevii la școală și în grădinițe, iar cel mai probabil rata de abandon va începe să scadă, spun dascălii din localitate.

„Este o șansă unică pentru România, pentru a schimba fața educației românești”, declara Ligia Deca, ministru al Educației în decembrie 2022, momentul lansării apelului competitiv de proiecte pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlilor din România, care depășea 1 miliard de euro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: