Skip to content
Economic Europa

Doar doi candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia FMI din partea UE

Bulgara Kristalina Georgieva și olandezul Jeroen Dijsselbloem au rămas în cursa pentru desemnarea candidatului Uniunii Europene la șefia FMI, după retragerea finlandezului Olli Rehn, a anunțat vineri ministerul francez de Finanțe, citat de AFP.

Un al doilea tur de scrutin are loc în acest moment cu cei doi candidați rămași în cursă„, a explicat ministerul francez, care organizează votul țărilor membre UE.

De la crearea sa, în 1944, FMI a fost întotdeauna condus de un european, în timp ce un american a condus Banca Mondială.

Candidatul UE va trebui să convingă ceilalți membri ai Fondului pentru a obține funcția de director general, scrie hotnews.ro.

Alte țări urmăresc atent procesul din UE, în special țările emergente, care cer de ani de zile o mai bună reprezentare în cadrul instituțiilor internaționale.

Potrivit unor surse consultate de AFP, statele emergente ar putea lansa în cursa pentru șefia FMI directorul Băncii reglementelor internaționale (BRI), mexicanul Agustín Carstens, fost președinte al Comitetului monetar și financiar al FMI, sau succesorul său, Lesetja Kganyago, guvernator al băncii centrale sud-africane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *