Skip to content
Opinii & Analize

Doctrina Orban (II). Inocentarea și asumarea lui Miklós Horthy

Dan Dungaciu

(prima parte se poate citi aici)

 

Miklós Horthy vorbește de dincolo de mormânt. Prin Viktor Orban. Discursul de Trianon al premierului ungur a șocat pe multă lume, iar eticheta de „apocaliptic și beligerant” a venit spontan. Mai mult, s-a vorbit, stupefiat, de „iredentism național”.

E judicios, dar stupefacția – naivă. Căci asumarea iredentismului la Budapesta nu e o surpriză, iar aceasta s-a făcut demult, nesesizat de fiecare dată, în crescendo, culminând cu inocentarea oficială a lui Miklós Horthy prin însăși Constituția Ungariei, adoptată de Parlament la 18 aprilie 2011 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012. La vremea respectivă premierul era – cine altul? – Viktor Orban. 

Până să ajungem, aplicat, la discursul fulminant despre Trianon al premierului de la Budapesta – realmente o piesă tulburătoare în arhitectura doctrinei Orban, chiar mai profundă decât mult discutatul „iliberalism” – se cuvine să clarificăm chestiunea posterității lui Miklós Horthy, nu la nivel bibliografic și academic, ci politic. Chiar geopolitic.

La început, a fost „guvernul de istorici” a lui József Antall, instalat la 3 mai 1990. Prezumțios, teatral, butaforic, patetic, de multe ori, a încercat sistematic să întoarcă Ungaria la valorile interbelice, să croiască un revizionism istoric bazat, în esență, pe recuperarea moștenirii lui Miklós Horthy. S-a demarat în trombă, dar au fost și sincope de parcurs. Dincolo de lipsa de experiență a guvernul, mai exista atunci ceva care lipsește astăzi: Bucureștiul era mult mai atent cu liniile roșii, nu doar să existe, dar nici să fie trecute prea lesne de partea ungară. De aici și nuanțele de la Budapesta, cum ar fi declarația lui Antall după care „sunt premierul, în spirit, a 16 milioane de maghiari”. Astăzi, ideea de „în spirit” a cam dispărut din repertoriu, restul a rămas…

Guvernul Antall a început o sistematică campanie de recuperare a „memoriei istorice ungurești”, prin readucerea în Ungaria a osemintelor marilor personalități aflate în afara granițelor. În 1991, debutul a fost cu un personaj controversat, cardinalului Mindszenty, urmat de mai multe personalități din diverse epoci istorice. De fapt, tot ce făcea guvernul Antall era un preambul pentru aducerea în Ungaria a osemintelor lui Miklós Horthy. Acolo se țintea. Demersurile au început în 1991 și s-au concretizat la 4 septembrie 1993. Reacțiile interne sau internaționale, iritate, nu au lipsit, dar Budapesta a pretins atunci că nu e nimic oficial, reînhumarea nu are acreditarea statutului, e o chestiune privată etc. 

O minciună. A fost o politică de stat. Un detașament al armatei maghiare dă onorul, în prezența a patru miniștrii, numeroși parlamentari și a soției premierului Antall. Televiziunea publică transmite integral, iar Monetăria Statutului emite o medalie cu această ocazie. Au urmat numeroase biografii ale Regentului, filme dedicate memoriei sale și numeroase statui presărare pe teritoriul Ungariei. Treptat, Miklós Horthy devine un personaj asumat, nimeni nu mai protestează la recuperarea lui. Chiar și Viktor Orban, după mai multe volte menite să păcălească „urmăritorii”, face și ultimul pas de consacrare, inocentare și exonerare a fostului Regent. Și asta chiar în Constituția Ungariei, prima constituție democratică a statului vecin.

Iată textul cu pricina, plasat, strategic și definitiv, în preambulul Constituției: „Datăm restaurarea autodeterminării țării noastre, pierdută în ziua de 19 martie 1944, la data de 2 mai 1990, când s-a format, pentru prima dată, prin alegeri libere, corpul politic al reprezentării populare… Legea noastră fundamentală va sta la baza ordinii noastre juridice, va fi o alianță între maghiarii din trecut, prezent și viitor. Este un cadru viu care exprimă voința națiunii și forma în care dorim să trăim”.

Ce s-a întâmplat la 19 martie 1944, cheia întregului mesaj al Constituției Ungariei? Concret, germanii au ocupat Ungaria, demit premierul și numesc în această funcție un politician loaial. Totul, însă, cu acordul tacit al lui Miklós Horthy care rămâne Regent al Ungariei. Și aici apare întrebarea: de ce această distincție, cel puțin bizară, prin radicalismul ei, dat fiind faptul că Miklós Horthy a rămas la putere? Miza este că, prin această percutantă distincție, doar perioadele de ocupație germană – cu girul lui Miklós Horthy (!) – și comunistă să fie explicit delegitimate și exorcizate din istoria Ungariei, ca țară suverană, care își are destinul în propriile mâine. Restul e valabil și acceptabil. Inclusiv regimul Miklós Horthy, care devine, prin Constituție, inexplicabil decuplat de la această conexiunea rea, inacceptabilă, care include deciziile Ungariei din timpul celui de-al doilea război mondial, drama evreilor din această țară sau perioada de ocupație germană care au rezultat, după cum acreditează istoricii, culmea, în mare parte, din deciziile Regentului. 

După ce epoca Miklós Horthy, cu tot arsenalul ei ideologic, este imaculată și „recuperată”, se trece la consacrarea distincție acreditată de regimul Orban, respectiv: înainte și după 19 martie 1944. „Binele” se desparte de „Rău”. În 2014, ca o consecință logică a deciziilor din Constituție, Fidesz a decis ridicarea unui alt monument în Szabadság Tér (Piața Libertății), menit să comemoreze „Victimele ocupației germane”. Monumentul înfățișează un vultur uriaș care atacă o statuie a Îngerului Gabriel (folosit aici ca simbol nu foarte uzual al Ungariei). Mesajul este limpede precum cristalul: Ungaria și, practic, prin extindere, regimul Miklós Horthy, sunt reconstituite ca victime ale agresivității germane, iar suferința lor, după cum au remarcat istoricii chestiunii, este echivalată inclusiv cu suferința populației evreiești din Ungaria. Toate vinovățiile trec în contul ocupanților…

Ceea ce trebuie să reținem până la acest punct este următorul lucru. Printr-un asemenea artificiu ideologic, respectiv inocentare regimului Horthy, se realizează, de fapt, normalizarea acestuia, includerea lui în perioada „bună” a autodeterminării Ungariei, ceea ce permite o legătură directă, firească, între regimul Regentului Horthy și guvernările Orban.

Aici e miza. Se stabilește astfel o legătură „legitimă” a guvernării de azi cu un regim al cărui singur program politic era… revizionismul, născut la 4 iunie 1920.

Revizionismul și naționalismul.

(va urma)

***

Dan Dungaciu este sociolog și geopolitician român, profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din București, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universități, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” (ISPRI) si președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România. Este fondator al Laboratorului de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) și al Laboratorului de Sociologia și Geopolitica Religiei (LSGR), din cadrul ISPRI al Academiei Române.

A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeană la Presedinția Republicii Moldova. Totodată, la Chișinău a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare” (2009).

Dan Dungaciu a studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc.

Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil. Este laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) și al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istambul (2001). Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil, printre cele mai recente numindu-se: The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (Editor), Cambridge (2015), The Perfect Storm of the European Crisis (Editor), Cambridge (2017), Nihil Obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului, Libris, (2018), Romania: 100 Years since the Great Union (Editor), Cambridge, (2018).

" "
" "

3 comentarii la “Doctrina Orban (II). Inocentarea și asumarea lui Miklós Horthy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *