Skip to content
Opinii & Analize

Doctrina Orban (VIII). „Comunitatea ungară” și dușmanii săi

(partea a VII-a se poate citi aici)

Miza lui Viktor Orban în ceea ce privește construcția post-liberală este „o nouă formă de organizare a statului”, care va face ca și „comunitatea ungară să fie competitivă încă o dată după epoca statului liberal și a democrației liberale”.

Cine se opune unui asemenea proiect glorios și adecvat noilor vremuri? Cine sunt „dușmanii societății ungare”, dacă ar fi să îl parafrazăm pe Karl Popper, mentorul lui George Soros, și celebra lui carte despre „dușmanii societății deschise”?

Viktor Orban selectează doi: ONG-urile și (un pic) UE.

În Ungaria ONG-urile sunt (tot) oranj

Pentru Viktor Orban, tot ce spune pare atât de evident încât ideea unui nou program politic care să răspundă adecvat noilor realități, a unei doctrine care să se configureze într-un răspuns al Ungariei în fața noilor provocări ar trebui să fie „de la sine înțeleasă”. Și totuși, se miră premierul, nu este așa. Există opoziție, inamici, detractori.

Dușmanii sunt mulți, dar Orban se războiește cu doi dintre ei. Primii sunt organizațiile non-guvernamentale (ONG-urile), respectiv societatea civilă care ar sabota, dirijată din afară, proiectul ungar.

Viktor Orban explică așa. Statul – inclusiv noua construcție ungară – trebuie să fie organizat de „oameni de stat profesioniști și parlamentari”. Cu toate acestea, „ONG-urile și organizațiile civile vor apărea întotdeauna în orizontul vieții politice”. Dar, suntem avertizați, peisajul ONG-ului din Ungaria are niște particularități care l-ar deosebi de altele.

În mod ideal, un activist civic, spre deosebire de un politician profesionist, este cineva care își începe activitatea de la firul ierbii, de jos în sus, este independent din punct de vedere financiar, iar natura activității sale este voluntară. Dacă ne uităm însă la organizațiile civice din Ungaria, cele relevante din spațiul public, vom constata lesne că „avem de-a face cu activiști politici plătiți”. Iar acești activiști politici sunt, în plus, „activiști politici plătiți de străini”. Activiști plătiți de „grupuri de interese”. Ar fi imposibil să ne imaginăm că aceste cercuri „au o agendă socială”, continuă premierul, cel mai probabil aceștia ar dori să exercite influența asupra vieții publice ungare prin acest sistem de instrumente așa zis civice. Prin urmare, este vital ca, „dacă am dori să ne reorganizăm statul național în locul statului liberal”, să arătăm clar, tuturor, că nu avem de-a face cu activiști civici, că aceștia care ni se opun nu sunt „activiști civici care vin împotriva noastră”, ci „activiști politici care încearcă să promoveze interesele străine”.

Acesta este tabloul real din perspectiva Budapestei.

Consecința unei asemene viziuni este evidentă și a mai fost exprimată și prin alte spații, cu precădere în Rusia. Acolo, ONG-urile deveneau „oranj” de fiecare dacă când puterea le considera ca fiind instrumente în mâna străinilor (americanilor) care ar fi dorit, chipurile, să destabilizeze Rusia așa cum au făcut-o cu Ucraina, Georgia etc.

Revenind la Viktor Orban, și acesta spune, explicit, că „este foarte potrivit ca în parlamentul ungar să se formeze o comisie care se ocupă de monitorizarea și înregistrarea activității ONG-urilor, inclusiv dezvăluirea tentativelor străine de a obține influență în Ungaria, astfel încât noi toți să știm cine sunt personajele din spatele acestor măști”.

Că Viktor Orban îl avea în minte (și) pe George Soros este evident, chiar dacă la Tușnad nu a spus-o explicit. Dar devine limpede că, doctrinar, societatea civilă nu are ce căuta, de capul ei, în „comunitatea ungară” preconizată de premier.

Dozajul civic trebuie să fie adecvat, iar doza o decide guvernul.

În UE se poate construi un stat iliberal!

Acum urmează un exercițiu fabulos de retorică. Căci avem de-a face cu două afirmații pe care Orban le vrea conciliate: UE este un obstacol al construirii statului pe care îl dorește, dar, în același timp, în UE se poate construi un stat iliberal! Orban o spune explicit: „Când menționez Uniunea Europeană ca obstacol nu fac acest lucru deoarece consider că este imposibil să construiți un stat național iliberal în cadrul UE. Cred că acest lucru este posibil. Calitatea de membru al UE nu exclude această opțiune”. Și acum urmează nuanțele. Căci sunt „multe întrebări” și se dezvoltă „multe conflicte”, trebuie „luptate multe bătălii”.

Cea mai importantă dintre ele este bătălia financiară dintre Ungaria și UE derulată în perioada livrării discursului (2014). Era momentul atunci elaborării bugetului anual al UE care regla, printre altele, „relațiile contractuale financiare între Ungaria și Bruxelles”. În acel moment, ne spune Orban, „am studiat această relație pentru a înțelege natura acestei dezbateri”. Ce a văzut? Premierul ungur a văzut, în primul rând, „pătura birocratică” de la Bruxelles, respectiv „sute de oameni care se ocupă de distribuirea resurselor de dezvoltare economică sau socială din UE către Ungaria”, resurse la care Budapesta are dreptul („aceste resurse nu vin ca un cadou – așa cum am spus, avem dreptul la ele”). Aceste sute de oameni sunt plătite direct de la UE. În consecință, zice premierul, în Ungaria „a apărut o situație de extraterritorialitate”. Uitându-ne un pic la cifre, s-a dovedit că „aceste salarii sunt de 4 până la 5, dar de multe ori de 8 ori mai mult decât pentru angajații din administrația maghiară”. Aceasta înseamnă că Ungaria a trăit timp de 7 ani, într-un fel în care acești oameni au decis majoritatea resurselor la dispoziția țării, care au fost plătiți de alte persoane și „au primit multiplu din ceea ce vor primi angajații administrației ungare pentru același loc de muncă”. În mod similar, „din 100 de forinți care merg de acolo la viața economică ungară, 35% ar putea fi facturați, zice Orban, ca așa-numite „cheltuieli soft””, respectiv cheltuieli care nu erau strâns legate de obiectivul subvenției, ci „doar legate de aceasta”: pregătirea, analiza, planificarea și tot felul de lucruri, consultanță, de exemplu.

Viktor Orban spune că dezbaterea lui cu Bruxelles-ul vine de la faptul că Budapesta a cerut schimbarea acestui sistem, iar guvernul a decis că cine decide cu privire la aceste fonduri UE în noua concepție de stat iliberal „trebuie să fie angajat de statul ungar și nu poate primi mai mult decât angajatul administrației ungare din aceeași clasificare”. Și nu mai este posibil să cheltuiți 35 de forinți din fiecare 100 de forinți pentru „cheltuieli soft”, deoarece în următorii șapte ani acest lucru „nu va depăși 15 forinți din 100 de forinți”.

Acestea sunt toate deciziile care par, la prima vedere, decizii politice, dar în realitate nu este vorba despre așa ceva. Este vorba despre o viziune nouă de organizare statală, o „reorganizarea continuă a statului ungar”. Spre deosebire de logica organizațională a statului liberal din ultimii douăzeci de ani, doctrina Orban propune „o organizație de stat originară de interese naționale”. Conflictele care izbucnesc între Bruxelles și Budapesta nu sunt, prin urmare, întâmplătoare, nu își au originea în ignoranță (doar la nivel de excepție), dar sunt dezbateri care „însoțesc în mod necesar procesul de reconstruire și autodefinire a unui stat nou”.

Între Budapesta și Bruxelles este o bătălie de viziuni, de concepții, o confruntare pe care Ungaria vrea să o câștige.

Căci, să ne reamintim crezul lui Orban, se poate construi un stat iliberal și în interiorul UE. Acesta este pariul ca care asistăm acum.

Deocamdată, Viktor Orban nu a pierdut.

(va urma)

1 comentariu la “Doctrina Orban (VIII). „Comunitatea ungară” și dușmanii săi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *