Skip to content
Societate

DOCUMENT Cine va beneficia de voucherele de 50 de euro pentru alimente: Bugetul alocat este de 4 miliarde de lei

Inquam Photos / George Călin

Persoanele vulnerabile vor beneficia de 250 lei o dată la două luni, fiind o măsură de sprijin anunțată chiar în planul de măsuri al Guvernului (acele vouchere de 50 euro). Se vor acorda tichete sociale pe suport electronic din care vor putea fi achiziționate alimente și mese calde.

Documentul poate fi consultat AICI.

Potrivit proiectului, citat de Hotnews, categoriile de persoane vulnerabile beneficiare de sprijin material sub formă de tichetele sociale emise pe suport electronic sunt:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;

– persoanele încadrate in grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întretinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

– familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;

– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare;

– persoanele în vârstă de până la 18 ani aflate în întreținerea acelor familii al căror venit mediu pe membru de familie este sub valoarea venitului minim garantat în plată prevăzut de Legea 416/2001 privind ajutorul social cu modificările şi completările ulterioare;

Conform proiectului, persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele de mai sus beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.

Tichetele nu se consideră venituri impozabile și, deci, nu reprezintă bază de calcul pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale de stat, sănătate sau contribuția asigurătorie pentru muncă. Acestea se vor acorda începând cu 1 iunie 2022 și până la 31 decembrie 2022.

Tichetele acestea sociale (voucherele) pentru produse alimentare și mese calde nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare numerar.

IMPORTANT: Sumele vor trebui cheltuite până la finalul anului.

De precizat că se dau amenzi dacă aceste tichete sunt folosite/acceptate altfel, pornind de la 1,5 puncte amendă și ajungând până la 20 puncte.

Conform proiectului, un punct de amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut garantat în plată. Adică, în cazul de față este vorba despre 2.550 lei.

Câte persoane vor beneficia

Conform proiectului, vor beneficia în principal pensionarii care au o pensie mai mică de 1.500 lei, fiind vorba despre 2,3 milioane persoane. De asemenea, mai sunt persoanele cu dizabilități – 865.000 persoane și familiile cu cel puțin doi copii aflați în întreținere și cele monoparentale al căror venit este sub 600 lei/membru de familie. Pentru aceștia din urmă nu știm numărul.

Bugetul măsurii este de 4 miliarde lei, surse finanțate din fonduri externe nerabursabile și de la bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *