Skip to content
Politică

DOCUMENT Dacian Cioloș sabotează interesele României: voturi în Parlamentul European pentru blocarea fondurilor sau industriei țării

Inquam Photos / Octav Ganea

Dacian Cioloș, cel care se visează premierul României după alegerile parlamentare, nu face decât să saboteze interesele țării noastre, votând în Parlamentul European pentru blocarea fondurilor sau industriei.

Redacția PS News vă prezintă cum Dacian Cioloș, ajuns europarlamentar pe un salariu uriaș, a votat, în Parlamentul European, mai multe amendamente care au afectat interesele țării noastre, ba chiar s-a opus inclusiv unui proiect privind ajutoarele pentru statele membre în vremea pandemiei de coronavirus.

Dacian Cioloș și grupul său Renew Europe au votat împotriva Amendamentului 7 (click aici) care solicita reducerea pesticidelor periculoase doar după efectuarea unui studiu de impact, prin care să se cuantifice costurile acestei măsuri și posibile soluții pentru susținerea producătorilor de pesticide, inclusiv pentru Azomureș în cazul României. Activitatea combinatului Azomureș a fost afectată de poziția adoptată de grupul politic Renew Europe în cadrul dezbaterii Pactului ecologic european, votat la începutul acestui an.

Cioloș distruge exploatările miniere din țara noastră

Liderul grupului Renew Europe s-a opus și amendamentelor care propuneau ajutoare financiare pentru zonele miniere din România. Dacian Cioloș n-a fost interesat să ajute industria țării sau muncitorii din domeniu. Zonele miniere din țara noastră, precum Valea Jiului, vor fi cele mai afectate de tranziția spre o industrie verde. Aceste zone ajută zeci de mii de familii să supraviețuiască, iar fără un sprijin financiar, mulți muncitori vor rămâne fără locuri de muncă și fără banii necesari supraviețuirii. După votul lui Cioloș împotriva amendamentelor din Parlamentul European, 20% din capacitatea României de producție trebuie închisă, în timp ce iarna, peste 30% din consumul de energie vine din termocentrale. Ceea ce înseamnă că România va trebui să importe energie electrică, probabil de la țările care îl protejează pe Cioloș.

Fostul premier al României a votat împotriva Amendamentului 35, care presupunea  acordarea de „sprijin financiar adecvat regiunilor afectate bazate pe exploatarea intensă a cărbunelui pe perioada tranziției energetice”. Amendamentul era important pentru a facilita tranziția, dar și pentru a garanta în continuarea activitatea zonelor miniere. Nu se poate renunța brusc la ele, așa cum probabil își dorește Cioloș, și să fim dependenți de importuri din țările „prietene” ale liderului USRPLUS.

Alte amendamente pentru sprijinirea zonelor miniere au fost și Amendamentul 39 și 43 (click aici), iar Dacian Cioloș a fost din nou împotrivă. Ambele Amendamente ar fi adus resurse financiare care să ajute muncitorii din domeniu să se adapteze la noua economie verde și să-și găsească mult mai ușor un nou loc de muncă. Este evident că cel care se vrea premier nu are interes să ajute muncitorii din România, nu e interesat ce vor face aceste zone miniere când se va renunța la ele și ține cont de interesele marilor companii din străinătate.

Europarlamentarul Dacian Cioloș a refuzat inclusiv amendamentul care oferea ajutor industriilor mari consumatoare de energie, pentru a facilita trecerea acestora spre economia verde. Cioloș s-a opus prin vot Amendamentului 32, refuzând să stimuleze modernizarea industriilor mari consumatoare de energie. Combinatele de la Galați sau Hunedoara sunt doar câteva de mari angajatori din domeniu, care ar beneficia de acest sprijin. Prin votul său împotrivă, Dacian Cioloș a subminat interesele României și ale cetățenilor români.

Multe blocuri din România sunt într-un sistem de încălzire centrală și beneficiază de subvenții pentru a reduce din costul total. Dacian Cioloș s-a opus Amendatului 42 care cerea să se acorde în continuare „alocări cu titlul gratuit” pentru programele de încălzire centralizată din cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Prin acest amendament foarte important pentru România, s-ar fi oferit prețuri mult mai mici la încălzire pentru cetățeni. Dacian Cioloș a votat împotriva Amendamentului 42 și acesta a fost respins în Parlamentul European.

Cioloș, împotriva energiei nucleare din România

Dacian Cioloș s-a opus și intereselor României în domeniul energiei nucleare, deși acest domeniu este unul de mare interes pentru țara noastră, mai ales după semnarea parteneriatului cu Statele Unite ale Americii privind dezvoltarea reactoarelor de la Cernavoda.

Amendamentul 29 (click aici) prevedea ca energia nucleară să poată juca un rol pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, deoarece nu emite gaze cu efect de seră. Textul amendamentului îndemna Comisia Europeană să „ia în considerare rolul indispensabil al energiei nucleare ca soluție pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon atunci când pregătește legislația secundară în cadrul de facilitare a investițiilor sustenabile”.

Propunerea ar fi permis dezvoltarea energiei nucleare în statele membre, inclusiv în România. Amendamentul 29 a fost blocat cu voturile Renew Europe, condus de Dacian Cioloș. Încă o dată, cel care vrea să fie premierul țării a votat împotriva intereselor României, riscând chiar să blocheze una dintre cele mai importante investiții în țara noastră.

Dacian Cioloș s-a opus unui amendament care prevedea crearea unui Fond de solidaritate al UE, în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru combaterea pandemiei de Covid-19 și a consecințelor sale. Cu această inițiativă, ar fi fost ajutate mult mai rapid toate statele membre, la începutul pandemiei. Amendamentul prevedea ca din suma propusă, 20 de miliarde de euro vor reprezenta granturi, iar celelalte 30 de miliarde de euro vor veni sub formă de împrumuturi, garantate de bugetul UE. Grupul Renew Europe a lui Dacian Cioloș a votat împotriva Amendamentului.

Ulterior, Dacian Cioloș a criticat Guvernul României pe tema pandemiei, însă nu a depus niciun efort în Parlamentul European pentru a ajuta țara noastră să beneficieze de finanțare rapidă sau ajutoare pentru spitale.

Cioloș, lovitură pentru transportatorii români

Acordul provizoriu încheiat în cadrul pactului de mobilitate prevede ca vehiculele grele operate de firmele de transport în state terțe să se întoarcă o dată la opt săptămâni în țara de origine, ceea ce ar crește atât nivelul de poluare, dar ar implica și costuri inutile pentru companii. Astfel, s-a depus Amendamentul 40 care să elimine această cerință.

Dacian Cioloș i-a obligat pe transportatorii români să se întoarcă în țară o dată la opt săptămâni, chiar dacă au camioanele goale sau nu au nicio cursă, ceea ce va crește costurile pentru companii și va supune șoferii la un efort suplimentar.

Fostul premier al României s-a opus și politicii de coeziune din UE, deși partidul său, USRPLUS, vrea să atragă fonduri europene. În țară, USRPLUS spune că vrea fonduri UE, dar la Bruxelles nu face decât să blocheze amendamentele privind finanțarea.

Amendamentul 69 „invită Comisia și Consiliul să consolideze fondurile existente, în loc să reducă finanțarea lor; evidențiază necesitatea de a asigura o alocare justă a resurselor Fondului pentru o tranziție echitabilă, ținând cont de criteriile de coeziune”. Cum România este una dintre țările care beneficiază cel mai mult de pe urma fondurilor de coeziune, țara noastră ar fi avut doar de câștigat de pe urma acestui Amendament.

Dacian Cioloș a votat împotriva Amendamentului 69 și nu s-a gândit la ceea ce ar fi putut să obțină țara noastră, fiind atras în grupul țărilor nordice care an de an caută să reducă fondurile de coeziune.

Cioloș, prieten cu cel care blochează intrarea României în Schengen

În campania pentru alegerile parlamentare, USRPLUS a prezentat un video cu un mesaj de la Mark Rutte, premierul Olandei. Mark Rutte și Dacian Cioloș sunt în același grup european, Renew Europe. Din acest video, aflăm că Rutte și Dacian Cioloș sunt foarte buni prieteni, astfel se explică de ce liderul USRPLUS caută să reducă fondurile de coeziune sau să submineze interesele zonei miniere din România. Mark Rutte este unul dintre liderii care vor mai multă austeritate în UE, care vrea o Europa în două viteze și mai puțini bani pentru statele de la marginea zonei Euro. Una dintre primele țări pe care a vizitat-o Cioloș, când a deținut funcția de premier, a fost chiar Olanda (Foto).

Dacian Cioloș și Mark Rutte, Sursa foto: Guvernul României

Mark Rutte este cel care în ultimii 10 ani s-a opus de fiecare dată intrării României în spațiul Schengen, ceea ce ar fi reprezentat o mare victorie pentru țara noastră. Deși România respectă multe dintre condițiile necesare, Olanda a blocat de fiecare dată progresele noastre.

Tot Mark Rutte, prietenul lui Dacian Cioloș, s-a opus la începutul pandemiei și ajutorului oferit Italiei sau Spaniei, dar mai ales, Mark Rutte a încercat să blocheze Recovery Fund (sau Next Generation EU) care presupune un plan de 750 de miliarde de Euro pentru a ajuta statele membre afectate de pandemie. Dacă la început Recovery Fund presupunea o datorie comună la nivelul UE de 500 de miliarde împărțite sub formă de subvenții statelor membre și doar 250 de miliarde împrumuturi, la presiunile Olandei s-a trecut la forma de 360 de miliarde de Euro sub formă de împrumuturi (băncile din Olanda vor avea foarte mult de câștigat) și doar 312 miliarde datorie comună sub formă de subvenții, iar diferența până la 750 de miliarde va fi adunată din alte fonduri precum ReactEU, Horizon etc.

Prietenul lui Dacian Cioloș este cel care nu dă dovadă de solidaritate la nivelul UE și a blocat interesele României. Cu așa prieteni, este ușor de înțeles de ce Dacian Cioloș votează în Parlamentul European împotriva intereselor țării noastre, blocând proiecte importante sau încercând să saboteze domenii din industrie care ajută economia națională.

Nu este pentru prima dată când Dacian Cioloș nu apără interesele României. Fostul președinte Traian Băsescu l-a acuzat în 2019 că ar lucra „pe mandat dat de Macron” (n.r. președintele Franței). Indiferent pentru cine ar lucra, putem spune cu siguranță că Dacian Cioloș nu apără interesele României, așa cum în urmă cu 2 ani spunea că voia să ajute politica românească, dar cu prima ocazie a fugit în Parlamentul European pentru un salariu uriaș.

Votul pentru amendamente poate fi consultat aici (click).

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *