Curtea de Conturi a României a hotărât recent creșterea salariilor pentru angajații instituției, cu procente cuprinse între 30% și 40%. Decizia a fost adoptată într-o ședință care a avut loc pe data de 7 august. Măsura nu se aplică personalului Autorității de Audit, care rămâne în afara acestor ajustări salariale.
La Curtea de Conturi s-a decis creșterea salariilor între 30% și 40%. Document
Această hotărâre vine într-un context economic dificil, marcat de presiuni bugetare și discuții publice privind sustenabilitatea cheltuielilor din sectorul public.
Mai exact, angajații Curții de Conturi care au obținut calificativul „foarte bine” la evaluarea profesională vor beneficia de o majorare salarială de 40%, potrivit unei decizii semnate de președintele instituției. Cei care au fost notați cu „bine” vor primi, la rândul lor, o creștere de 30% a salariului.
Totodată, pentru personalul recent angajat, cu excepția anumitor categorii, salariul de bază va fi majorat cu 30% până la realizarea primei evaluări individuale de performanță.
Decizia de majorare a salariilor este reglementată de Legea nr. 141/2025
În urma adoptării Legii nr. 141/2025 privind măsuri fiscal-bugetare, Plenul Curții de Conturi a decis reducerea limitelor aplicabile majorărilor salariale acordate personalului instituției. Astfel, procentul maxim al sporului salarial scade de la 50% la 40%, iar pentru angajații recent încadrați, acesta se reduce de la 35% la 30%.
Măsura, adoptată în contextul noilor reglementări legislative, nu presupune o creștere a veniturilor, ci dimpotrivă, generează o diminuare a salariilor în comparație cu nivelurile anterioare.
De asemenea, începând cu luna august 2025, salariile angajaților care se ocupă de administrarea fondurilor europene vor fi majorate, potrivit noilor prevederi legislative incluse în Legea nr. 141/2025. Actul normativ aduce schimbări importante în ceea ce privește regimul stimulentelor acordate acestui personal și actualizează cadrul legal în vigoare.
Decizia Curții de Conturi, pusă sub semnul întrebării în contextul măsurilor de austeritate
Hotărârea recentă luată de Curtea de Conturi ridică semne de întrebare, fiind percepută de unii drept nepotrivită într-un climat economic marcat de restricții bugetare.
Alexandru Nazare a fost rezervat față de decizia privind creșterea cu 40% a salariului de bază pentru personalul recent angajat la Curtea de Conturi. În opinia sa, o astfel de măsură nu este în concordanță cu politicile de austeritate anunțate de Guvern.
În opinia sa, această decizie „nu se potrivește” cu pachetul de reduceri bugetare propus de Executic, subliniind discrepanța dintre măsura de majorare salarială și eforturile generale de echilibrare a cheltuielilor publice: „Eu, personal, nu știam de această măsură. Voi verifica. Dar, deloc nu se potrivește”.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News