Skip to content
Societate

DOCUMENT. Legea consumatorului vulnerabil, adoptată în Parlament

Inquam Photos/George Calin

UPDATE. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere.

Anterior, Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au avizat favorabil Legea consumatorului vulnerabil şi propun Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului. Raportul a fost adoptat în unanimitate.

Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au emis, marţi, Raportul comun în ceea ce priveşte Legea consumatorului vulnerabil.

”În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie cu amendamente admise prevăzute în Anexa nr. 1 şi amendamente respinse prevăzute în Anexa nr. 2, anexe care fac parte integrantă din prezentul raport comun”, se arată în document.

Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, cameră decizională. Potrivit News.ro, proiectul a fost adoptat, în sedinţa din 17 mai 2021, proiectul de lege. Premierul Florin Cîţu anunţat, luni, că, dacă legea nu este adoptată într-o săptămână, este pregătit să-şi asume răspunderea.

1 comentariu la “DOCUMENT. Legea consumatorului vulnerabil, adoptată în Parlament

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *