DOCUMENT Modificări în proiectul care clarifică situația întreprinderilor legate la microîntreprinderi

calculator
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Finanțelor vrea o serie de modificări la proiectul inițial prin care clarifică regimul microîntreprinderilor, acestea vizând modul în care PFA/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale sunt analizate din perspectiva conceptului de întreprinderi legate introdus la regimul microîntreprinderilor, conform datelor analizate de Profit.ro. Astfel, Finanțele precizează că la calculul veniturilor cumulate ale întreprinderilor legate cu microîntreprinderea se ține cont și de o pătrime din norma anuală de venit a PFA/întreprindere individuală/întreprinderea familială care deține peste 25% din acțiunile micro sau se găsește în altă situație precizată pentru întreprinderile legate. De asemenea, este menționat printre raporturile care determină dacă două entiăți sunt legate și dreptul de a numi sau revoca administratorul.

Modificările privind regimul micro au fost propuse în urmă cu o săptămână de către Finanțe, ca parte a unui proiect mai amplu cu reglaje la măsuri adoptate pe finalul anului trecut, pentru a lămuri modul în care este aplicat conceptul de întreprinderi legate în scopul încadrării firmelor în plafonul de 500.000 de euro pe an prevăzut pentru regimul microîntreprinderilor. Clarificările au devenit necesare după ce Guvernul a introdus această restricție pe finalul anului trecut, dar fără să fie suficient de clar.

La articolul 47, alineatul (11) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(11) În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. c) limita privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta, iar elementele care se iau în calcul sunt cele care constituie baza impozabilă prevăzută la art. 53. În sensul prezentului titlu, persoana juridică română este legată cu o altă persoană dacă există oricare dintre următoarele raporturi:

a) persoana juridică română care verifică condiția deține la o altă persoană juridică română, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, sau aceasta are dreptul de a numi sau de a revoca administratorul/majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere al acelei alte persoane juridice române;

b) persoana juridică deține la persoana juridică română care verifică condiția, direct și/sau indirect, peste de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere ale/ ai persoane juridice române;

c) persoana juridică română este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deține, în mod direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/ numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât și la cea de-a doua persoană juridică;

d) acționarul/asociatul persoanei juridice române care deține, direct și/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, desfășoară activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate/ întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/ altei forme de organizare a unei activități economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În acest caz, veniturile persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/ alte întreprinderi legate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: