DOCUMENT Oferta publică de la Hidroelectrica, în vizorul investitorilor: E interes mare

UPDATE ORA 11:55

Fondul Proprietatea a scos la vânzare, în această dimineață, 78 milioane acțiuni din Hidroelectrica, reprezentând puțin peste 17% din pachetul deținut, la o valoare nominală de 10 lei/acțiune.

Nivelul anticipat al ofertei, incluzând orice Opțiune de Supra-Alocare, este însă de până la 89,7 milioane acțiuni, reprezentând până la întreaga sa participație, de 19,94%, din capitalul social. 11.35 de la firul ierbii, brokerii relatează despre activarea la cumpărare a investitorilor individuali care au ajuns la subscrieri agregate de aproximativ 85 milioane lei, scrie profit.ro.

„Există interes mare. Sunt clienți care vor să subscrie încă de astăzi, alții mai așteaptă pentru că știu că discountul este valabil pentru primele 5 zile e subscriere”, spune Marcel Murgoci, director de operațiuni la SSIF Estinvest Focșani. „Interesul este destul de mare față de alte oferte. Prețul pare incitant pentru investitori.”

Acțiunile Fondul Proprietatea (FP) scad la bursă cu 2,54%, după prima oră de tranzacționare, până la prețul de 1.9160 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 7,20 milioane lei. Investitorii ajustează cotația după ce Fondul a promovat oferta la Hidroelectrica la un preț inferior celui de 121,4564 lei/acțiune, la care era prinsă participația sa la producătorul de energie hidro, în bilanțul de la nivelul lunii aprilie.

Oferta a cumulat deja subscrieri pentru un număr de peste 330.000 de acțiuni pe segmentul investitorilor individuali, valoarea agregată a acestor plasamente ridicându-se la 37 milioane lei. Oferta a început astăzi și va fi derulată până pe 4 iulie. Se preconizează ca admiterea și începerea tranzacționării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.

Ştire iniţială

Hidroelectrica SA, principalul producător de energie electrică din România, anunţă vineri aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi publicarea prospectului pentru oferta publică iniţială derulată de Fondul Proprietatea în legătură cu acţiunile ordinare existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de ofertă. Oferta va fi derulată până pe 4 iulie. Se preconizează ca admiterea şi începerea tranzacţionării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023.

Hidroelectrica SA, principalul producător de  energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile şi unul dintre cei  mai mari producători hidroenergetici din Europa,   a anunţat vineri aprobarea de către Autoritatea de  Supraveghere Financiară (ASF) şi publicarea prospectului pentru oferta publică iniţială derulată de către Fondul Proprietatea S.A., fond de investiţii alternativ administrat de Franklin  Templeton International Services S.À R.L, în legătură cu acţiunile ordinare  existente ale societăţii şi totodată începutul perioadei de ofertă.

Societatea va depune cerere pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa  reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează news.ro.

Conform documentelor transmise de companie, intervalul orientativ al preţului de ofertă a fost stabilit între 94 RON şi 112 RON pe acţiune oferită, ceea ce corespunde unei capitalizări de piaţă de la 42,3 miliarde  de RON până la 50,4 miliarde de RON (de la 8,5 miliarde de EUR până la 10,2 miliarde de EUR).

”Nivelul anticipat al Ofertei, incluzând orice Opţiune de Supra-Alocare ( este de până la 89.708.177 Acţiuni Oferite ce urmează a fi vândute de Fondul Proprietatea S.A.,  reprezentând până la întreaga sa participaţie de 19,94% din capitalul social emis al Hidroelectrica.  Societatea nu va realiza o majorare de capital în contextul Ofertei şi nu va beneficia în vreun fel de  fondurile obţinute ca urmare a desfăşurării Ofertei”, precizează Hidroelectrica.

Trei grupuri de investitori instituţionali români au fost de acord să fie  investitorii principali în cadrul ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cusSocietatea şi  acţionarul vânzător. Investitorii principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde RON  în acţiuni la preţul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale.

Oferta publică iniţială va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail şi instituţionali  din România, precum şi într-o ofertă adresată investitorilor instituţionali internaţionali eligibili.

”Se preconizează ca Perioada de Ofertă să înceapă pe 23 iunie 2023 şi este de aşteptat să se încheie  cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12 (ora locală). Preţul de Ofertă şi numărul exact de Acţiuni Oferite  spre vânzare vor fi determinate în urma procesului de book building din cadrul Perioadei de Ofertă  şi se estimează să fie anunţate pe sau în jurul datei de 5 iulie 2023. Se estimează ca decontarea să  aibă loc pe sau în jurul datei de 10 iulie 2023. Se preconizează ca admiterea şi începerea  tranzacţionării pe BVB să aibă loc în jurul datei de 12 iulie 2023”, menţionează reprezentanţii Hidroelectrica.

Investitorii de retail au dreptul la un discount de 3% din preţul de ofertă pentru acele ordine de  cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale perioadei de ofertă. Acţiunile oferite pentru care s-a subscris în cadrul tranşei de retail începând cu a şasea zi lucrătoare a  perioadei de ofertă vor fi vândute investitorilor de retail la Preţul de Ofertă. Imediat după admitere, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB.

Acţionarul vânzător a acordat Coordonatorilor Globali Comuni o opţiune (“Opţiunea de Supra Alocare”), reprezentând până la 15% din Acţiunile Oferite, ce poate fi exercitată în termen de 30  de zile calendaristice de la Admitere.

Societatea şi Fondul vor fi supuşi unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor societăţii pentru o  perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 180 zile de la data Admiterii, iar acţionarul  majoritar al societăţii va fi supus unei interdicţii de înstrăinare a acţiunilor Societăţii pentru o  perioadă ce începe pe 22 iunie 2023 şi se încheie după 12 luni de la data Admiterii.

„Suntem încântaţi de interesul puternic venit până acum din partea investitorilor şi de feedback-ul pozitiv din partea acestora faţă de evoluţia companiei. În calitate de lider în producţia de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% de energie regenerabilă, un istoric solid de creştere şi o strategie clară axată pe eficienţă operaţională, diversificarea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, considerăm că Hidroelectrica reprezintă o ofertă foarte atractivă atât pentru investitorii români, cât şi pentru cei internaţionali. Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim, în perioada următoare, cu potenţialii investitori, şi să le împărtăşim planurile de valorificare a oportunităţilor deosebite pe care le întrezărim pe piaţa locală, pe măsură ce România continuă procesul de tranziţie energetică”, a declarat Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce priveşte cantitatea de energie  produsă, şi un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deţine şi operează 182 de  hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale  organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producţie totală instalată a activelor  hidroenergetice ale Societăţii este împărţită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei şi  staţii de pompare.

Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de  producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.

Între 2018 şi 2022, Societatea a avut o cotă de piaţă de aproximativ 29%, în ceea ce priveşte energia totală  generată şi livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în  Domeniul Energiei).

Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de  electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 şi de 15 TWh în  2020 (toate cantităţile reprezentând producţia brută). Producţia din 2022 reflectă condiţiile hidrologice mai  puţin favorabile din cauza secetei severe.

Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe pieţele de energie electrică angro şi cu amănuntul  din România. Cota de piaţă a Societăţii în ceea ce priveşte energia electrică furnizată consumatorilor de  retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de  clienţi de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, Societatea a furnizat  aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienţilor finali, potrivit ANRE.

În anii încheiaţi la 31 decembrie 2022, 2021 şi 2020, Societatea a generat venituri consolidate în valoare de  9.452,0 milioane RON, 6.489,3 milioane RON şi, respectiv, 3.841,4 milioane RON. În aceeaşi perioadă,  Societatea a raportat profituri anuale în valoare de 4.464,0 milioane RON, 3.116,1 milioane RON şi,  respectiv, 1.558,0 milioane RON.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: