DOCUMENT OUG pentru comasarea alegerilor: cele mai importante schimbări

Alegeri parlamentare
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul pregătește prima schimbare importantă în anul electoral 2024: comasarea alegerilor europarlamentare cu alegerile locale. Această comasare ar urma să se facă prin Ordonanță de Urgență, care a fost prezentată pentru dezbaterea publică. OUG-ul urmează să fie adoptat de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, iar ulterior va merge în Parlament.

O persoană poate candida pentru europarlamentare și locale

Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale reprezintă cea mai importantă decizie electorală din ultimii 20 de ani. Ar fi prima comasare, după tentativa din 2012, când Curtea Constituțională a respins proiectul.

În 2024, Ordonanța de Urgență pregătită de Guvern le dă candidaților posibilitatea să candideze, în aceeași zi, atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele locale.

„La alegerile din data de 9 iunie 2024, o persoană poate candida, în același timp, pentru Parlamentul European, precum și pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al consiliului judeţean, în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare”, arată art. 7, din OUG prezentată de Guvern.

În 2012, Curtea Constituțională respingea comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare tocmai pentru faptul că interzicea dubla candidatură în aceeași zi.

Lupta pentru transferul aleșilor locali

Ordonanța de Urgență prezentată de Guvern deschide lupta pentru transferul de aleși locali. Mandatele aleșilor locali nu vor putea fi încetate în ultimele 60 de zile de mandat dacă vor schimba partidul. Adică primarii și președinții de CJ vor putea face transferuri politice fără să-și piardă funcția.

„În anul 2024, încetarea de drept a mandatului primarului în condițiile art. 160 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către primarul ales în anul 2024”, arată art. 33, alin 1.

Aceeași formulare este și pentru președintele Consiliului Județean. PSD și PNL vor avea o luptă intensă pentru a-i convinge pe aleșii locali să schimbe partidul. În ultimele săptămâni, deja au apărut mai multe transferuri de la PNL spre PSD.

Când vor începe mandatele noilor aleși locali

Chiar dacă vor fi votați pe 9 iunie 2024, aleșii locali nu vor intra imediat în funcție. Ordonanța de Urgență arată că termenele noilor aleși locali vor începe să curgă de la data de 27 septembrie 2024, când expiră mandatele actualilor aleși locali. Prin urmare, mandatele nu sunt nici scurtate, nici prelungite, ci doar alegerile vor avea loc cu 4 luni înainte de expirarea mandatului.

„Pentru intrarea în exercițiul mandatului autorităților administrației publice locale alese în anul 2024 (…) termenele reglementate în cuprinsul acestor articole încep să curgă de la data de 27 septembrie 2024”, precizează art. 34, cu derogare de la articolele care stabilesc, în prezent, când încep mandatele aleșilor locali.

Mandatul aleșilor locali nu poate fi nici scurtat, nici prelungit, deoarece ar încălca principiul periodicității. Prelungirea poate avea loc doar în cazuri excepționale, cum a fost în timpul pandemiei.

„Periodicitatea alegerilor constituie unul dintre principiile patrimoniului electoral european, enunțate încă din primul articol al Liniilor directoare adoptate de către Comisia de la Veneția în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare”, preciza CCR, în 2012.

Timpul, marea problemă a Guvernului

În 2012, Curtea Constituțională respingea comasarea alegerilor și din cauza timpului foarte scurt pentru implementarea modificărilor. Atunci era vorba de 11 luni, în prezent modificările se fac cu 4 luni înainte de data alegerilor și cu doar câteva zile înainte de începutul campaniei electorale.

Potrivit Ordonanței de Urgență prezentată de guvernul Ciolacu, campania electorală pentru alegerile europarlamentare și alegerile locale ar urma să înceapă pe 12 martie 2024, adică peste 11 zile, deși actuala OUG nu a intrat în vigoare.

„Perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie 2024 începe la data de 12 martie 2024 și se încheie în termen de 3 zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României”, arată Art. 1, alin (3).

Pe 9 iunie 2024, votarea ar urma să înceapă la ora 7 și să se încheie la ora 22. Totuși, persoanele care se vor afla în fața secțiilor de votare la ora 22:00 vor fi primite în secții și votarea poate fi prelungită până la 23:59.

„(4) Alegătorii care la ora 22,00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Alegătorii aflați în situațiile prevăzute la alin. (4) pot vota până cel mult la ora 23,59”, arată articolul 15.

Comasarea alegerilor, numeroase beneficii pentru democrație

Guvernul arată că această decizie ar avea numeroase beneficii pentru democrația din România:

  • aleșii locali pot motiva cetățenii să se prezinte într-un număr mai mare la urne și să-și exprime opțiunile de vot
  • reducerea cheltuielilor și a perioadei electorale, în condițiile în care în România în anul 2024 se vor desfășura 4 tipuri de scrutine electorale
  • la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, alegerile europarlamentare se desfășoară în mod frecvent, la aceeași dată cu cele locale
  • alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024 vor avea loc într-un context deosebit, provocările politice cu care se confruntă Uniunea și statele sale membre fiind semnificative

Citește proiectul OUG AICI.

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: