Skip to content
Politică

DOCUMENT Procesul gunoaielor din Ulmeni – comunitatea locală contra primarilor bucureșteni

Antena 3

Disperarea și deznădejdea au ajuns la cote alarmante pentru oamenii din Ulmeni, Călărași. Mobilizare fără precedent a cetățenilor împotriva autorităților statului.

Judecătoria Sectorului 3 București a înregistrat cererea a peste 90 de persoane din Călărași care au chemat în fața instanței o mare parte din primarii Bucureștiului, primarul general și funcționari publici din domeniul mediului ca urmare a depozitarii ilegale a gunoaielor din unele sectoare ale capitalei lângă satul Ulmeni, în apropierea caselor locuite.

Dreptul la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic este un drept fundamental al fiecărei persoane, consacrat ca atare de art. 35 din Constituția României, fiind indisolubil legat de dreptul la viață și la protejarea sănătății.

Astfel, peste 90 de cetăteni, ajunși la limita răbdarii și a suportabilității, dupa ce au îndurat timp de doi ani umilința la care au fost supuși de autoritățile statului, fiind obligați să suporte poluarea provenită de la gunoaiele aduse din Capitală și nu numai la Ulmeni, Călarași, au decis să-și ia soarta în mâini și să-și facă singuri dreptate.

Într-un demers de proporții, in primul proces colectiv deschis pe motive de protecția mediului, aceștia s-au unit și au chemat în judecată, pe lângă societățile care dețin în prezent cea mai mare groapă ilegală de gunoi din Europa – Utiltrailer și Cassano Metal – toate instituțiile statului responsabile de acest dezastru ecologic: Municipiul Bucuresti, Consiliul General al Municipiului București, Primăriile Sectoarelor 2, 3 și 5, împreună cu Consiliile Locale, Consiliul Judetean Giurgiu, Agenția pentru Protecția Mediului Călărași, Garda Națională de Mediu -Călărași, Direcția de Sănătate Publică Călărași precum și toate persoanele cu putere de decizie care au permis transferul deșeurilor la Ulmeni, începând cu Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, Magdalena Iuga – Şef serviciu, Serviciul Management Deseuri Salubritate din cadrul Primăriei Municipiului București, Daniel Istrate – Director General, Direcția Generală Servicii Publice din cadrul PMB, Primarul Sectorului 2-Radu-Nicolae Mihaiu, Primarul Sectorului 3 – Robert Sorin Negoita,Primarul Sectorului 5-Cristian Popescu Piedone, Presedintele Consiliului Județean Giurgiu – Dumitru Beianu, firmele Supercom, și administratorul acesteia Ionel Ilie Ciuclea, SD3 – Salubritate și Deszăpezire S3 și administratorul său Mihai Nițu, Salubrizare Sector 5, Rosal Grup și directorul său Bogdan Niculescu.

Prin cerera de chemare în judecată, cetățenii au cerut instanței să se constate ilegalitatea activității de transport și gestionare a deșeurilor existente pe amplasamentul de la Ulmeni, Călărași, din luna ianuarie 2019 și până în prezent, prejudiciul adus mediului și implicit încălcarea dreptului cetățenilor la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. Plangerea aduce probe privind activitatea de depozitare ilegală a deșeurilor la Ulmeni, Călărași și solicita încetarea activității desfășurate de companiile Utiltrailer și Cassano Metal la Ulmeni, Călărași până la momentul îndeplinirii tuturor condițiilor legale pentru desfășurarea activității. O altă solicitare a cetățenilor privește obligarea pârâților pe cheltuiala acestora la ridicarea tuturor deșeurilor existente pe amplasamentul de la Ulmeni Călărași și a celor ingropate ilegal pe acelasi amplasament cât și transportarea acestora către stații de tratare și/sau depozite de deșeuri autorizate, cu respectarea dispozițiilor legale, obligarea pârâților pe cheltuiala lor la îndepărtarea efectelor poluării și readucerea factorilor de mediu (aer, apă, sol, panza freatica) în parametri normali, inclusiv impunerea obligației de refacere a faunei și florei afectate în cadrul Sitului Natura 2000 și a obligației de decontaminare a sitului arheologic Gumelnița. Potrivit specialiștilor de mediu, costul ecologizării amplasamentului de la Ulmeni este de circa 150 de euro pe metru pătrat. Având în vedere că suprafața contaminată este de cel puțin 100 hectare, adică un milion de metri pătrați, la un simplu calcul, costul ecologizării se ridică la nu mai puțin de 150 milioane euro! Acest cost de ecologizare, în cazul în care se admite în instanță cererea făcută ce cetățeni, va trebui sa fie suportat de către persoanele fizice și instituțiile chemate în instanță și va ajunge la circa 10 milioane de euro pentru fiecare. Este costul neimplicării în realizarea obligațiilor aferente funcțiilor deținute de politicieni, primari și funcționari publici și de complicitatea acestora cu poluatorii.

Această sancțiune a instanței față de politicieni, primari și funcționari publici, în cazul în care va fi admisă, ar fi un exemplu și pentru alții privind resposabilitățile unei funcții publice și respectul fata de cetățean și de mediul înconjurator. Ulmeniul este dezastrul rezultat în urma unui lung șir de neregului, la care și-au dat concursul toți cei chemați acum în judecată de cetățeni și a faptului că nu și-au exercitat atributiile legale sau au exercitat aceste atribuții abuziv.

Studiile de sănătate publică efectuate de societăți specializate în analize de mediu și impactul poluării asupra sănătății publice, atât la groapa de gunoi Ulmeni Călărași cât și în vecinătatea satului Ulmeni, au demonstrat o situație alarmantă, cu depășiri dezastruoase la substanțe periculoase precum stibiu, bariu, cadmiu, cobalt, mercur, plumb care pun viața oamenilor în pericol și duc la îmbolnăviri grave în rândul comunității noastre, cauzând boli cronice digestive, respiratorii și de altă naturǎ. Studiul a investigat factori de mediu, aer, sol și impactul poluării acestora asupra sănătății populației rezidente în comuna Ulmeni, județul Călărași. Așa cum reiese din investigații, solul prezintă depășiri ale valorilor pragurilor de intervenție pentru majoritatea metalelor investigate (stibiu, argint, cadmiu, cobalt, mercur, molibden, zinc, staniu) iar din analizele de aer s-au evidențiat valori depășite pentru pulberi totale în suspensie, amoniac și hidrogen sulfurat.

Săptămâna aceasta președintele României Klaus Iohannis a demarat campania naționala privind educația în școli pentru a preveni schimbările climatice și protecția mediului înconjurător.

Sursa foto: presidency.ro

1 comentariu la “DOCUMENT Procesul gunoaielor din Ulmeni – comunitatea locală contra primarilor bucureșteni

  1. presedintele pare a fi rupt de ce se intimpla in tara asta …….acum ca au trecut 7 ani de cind ocupa scaunul pe care sta comod ,cred ca ar trebui sa miste un pic ! vine vacanta mare si nimic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *