Skip to content
Economie Politică

DOCUMENT Schimbări la vârful ANAF: mâna dreaptă a șefei instituției primește atribuții extinse

" "

O schimbare importantă într-una dintre cele mai importante autorități din cadrul Ministerului de Finanțe avea să să aibă loc, nu mai devreme de 10 ianuarie. Concret: un nume din teritoriu ajungea pe cele mai importante scaune din vârful ANAF-ului.

Este vorba despre Virgil Pîrvulescu, interimarul din fruntea Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea, cel care avea să avanseze la funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, instituție condusă de Mihaela Triculescu.

" "
" "

Pîrvulescu, mâna dreaptă a șefei ANAF

2 săptămâni mai târziu, PSnews.ro intră în posesia unor documente( pe care le prezentăm mai jos), în care se evidențiază faptul că actuala șefă a ANAF l-a împuternicit pe Pîrvulescu să preia din responsabilităților celorlalți doi vicepreședinți: Alexandru Drăghici, coordonator al activității de administrare a veniturilor statului și Șerban Andrei Nistor, coordonator al activității de inspecție fiscală (cei doi fiind tot vicepreșdinți cu rang de subsecretar de stat).

De altfel, facem precizarea că până în prezent documentele erau semnate și asumate numai de unul din vicepreședinți, iar după acest ordin responsabilitatea se dublează. Practic, potrivit documentelor redate mai jos, Pîrvulescu este cel care contrasemnează toate documentele celorlalți doi vicepreședinți:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *