Skip to content
Locale Vâlcea

Doi adolescenţi, arestați pentru distribuire de droguri în liceele din Vâlcea

Doi adolescenţi de 15 şi 16 ani, acuzaţi că au introdus în ţară droguri de mare risc şi le-au distribuit în licee din Vâlcea au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT. Ulterior, magistraţii au dispus arestarea preventivă a unuia dintre ei şi arest la domiciliu pentru cel de-al doilea.

”La data de 27.03.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  R.D.S., în vârstă de 16 ani,  şi  D. C. A., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de risc. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2019 şi până în prezent, inculpaţii au introdus în ţară, au achiziţionat şi au comercializat în licee de pe raza judeţului Vâlcea, droguri de mare risc”, a transmis, vineri, DIICOt, printr-un comunicat de presă, relateaza news.ro.

În urma cercetărilor, s-a constatat că, la sfârşitul lunii ianuarie 2019, unul dintre adolescenţi a introdus în ţară, din Olanda, cantitatea de 100 de comprimate de ecstasy.

”De asemenea, s-a reţinut faptul că, în cursul lunii martie 2019, în continuarea activităţii infracţionale, inculpatul R.D.S. a introdus fără drept din Germania în România cantitatea de 41 de comprimate de ecstasy. În acest sens, l-a cooptat pe inculpatul D.C.A., care urmărea  acelaşi scop, în sensul traficării drogurilor, la achiziţionarea cărora au folosit bitcoin procuraţi de inculpatul D.C.A. La data de 27.03.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – BT Vâlcea, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate  Vâlcea, au organizat o acţiune de prindere în flagrant, în urma căreia inculpatul D.C.A. a fost depistat având asupra sa pachetul cu cele 41 de comprimate de ecstasy”, a mai transmis DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *