Doi angajaţi de la Finanţe au demisionat. Boloş: Vor să plece la Ministerul Fondurilor, e mai atractiv 

sursa foto: Finanțe Sed Lex/Facebook

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat, vineri, că două persoane au demisionat în urma protestului spontan de joi de la Ministerul Finanţelor. Cele două persoane doreau transfer la Ministerul Fondurilor Europene.

Marcel Boloş a fost întrebat, vineri, câte persoane au demisionat după protestul de joi de la Ministerul Finanţelor: ”Două persoane au fost, care vor să plece la Ministerul Fondurilor. E mai atractiv din punct de vedere salarial, dar nu eu port vina acestor salarii mici”.

Ministrul a precizat că se va strădui ca angajaţii să aibă salarii decente.

„Mă voi strădui ca oamenii să aibă salariile decente, pentru că este instituţia cea mai importantă a statului român, care este implicată în relaţia cu contribuabilii şi de ea trebuie să avem grijă şi de funcţionari care lucrează”, a mai declarat Boloş.

El a precizat că nu se aşteaptă la demisii în lanţ.

„Nu cred că se pune problema unor demisii în lanţ, se pune problema acestor situaţii neplăcute care au apărut ca urmare a faptului că nu am fost de acord cu transferul la Ministerul Fondurilor. Îi asigur pe toţi din Ministerul Finanţelor că voi face demersurile necesare ca sistemul de salarizare să fie cel puţin la fel ca şi la Ministerul Fondurilor, pentru că merită acest lucru şi sunt instituţii ale statului pe care eu le respect pe deplin”, a mai afirmat Marcel Boloş.

Protestul de joi de la Ministerul Finanţelor ar fi fost pornit de angajaţi din Direcţia Juridică, cărora ministrul Marcel Boloş le-ar fi refuzat transferul la Ministerul Proiectelor Europene, au afirmat surse politice.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: