Skip to content
Politică

„Doi ani pierduți!” Bușoi pregătește artileria grea contra lui Firea: 5 direcții de atac EXCLUSIV

psnews.ro

Președintele PNL București, europarlamentarul Cristian Bușoi, pregătește artileria grea împotriva primarului PSD al Capitalei, Gabriela Firea.

Într-o declarație oferită joi pentrru PSnews.ro, eurodeputatul menționează cinci direcții de atac împotriva edilului general, pe care se va axa în conferința programată pentru duminică.

Pentru început, trebuie să precizăm că Partidul Național Liberal a anunțat tot miercuri, într-un comunicat trimis PSnews.ro, că filiala din București va organiza o conferință duminică, la Palatul Parlamentului, în care va inventaria atât eșecurile mandatului Gabrielei Firea, cât și alternative la actuala administrație social-democrată.

Iată mai întâi textul comunicatului:

„PNL București organizează duminică, 6 mai a.c., începând cu ora 11.00, la Palatul Parlamentului (sala C.A. Rosetti), conferința filialei PNL.

În cadrul evenimentului va fi prezentat un raport al activității PNL București, la un an de la preluarea mandatului de către actuala echipă de conducere, în prezența a peste o mie de membri PNL și a liderilor partidului.

Totodată, va fi făcut public bilanțul negativ pentru bucureșteni al actualei administrații PSD, la doi ani de la alegeri, precum și un program-alternativă de măsuri urgente pentru guvernarea Capitalei”.

În acest context, PSnews.ro a luat legătura cu președintele PNL București, Cristian Bușoi, ca să afle pe ce direcții se va axa amintita conferință. La rândul lui, șeful liberalilor din Capitală a vorbit despre cinci paliere administrative esențiale, dar în legătură cu care – din punctul de vedere al PNL-istului – preocuparea Gabrielei Firea lasă de dorit. Aceste paliere sunt: traficul, infrastructura, termoficarea, consolidarea antiseismică a clădirilor, precum și poluarea.

„Conferinţa PNL Bucureşti are loc în contextul determinat de blocajul în care se află Bucureștiul din punct de vedere administrativ, după doi ani pierduţi de administraţia PSD-Firea şi de intensificarea competiției politice în interiorul bazinului politic anti-PSD, în Bucureşti.

Astăzi, Bucureştiul este blocat pe fiecare palier administrativ esențial bunei funcționări: trafic, infrastructură, termoficare, consolidare antiseismică și poluare”, a declarat Cristian Bușoi pentru PSnews.ro.

În același context, Bușoi s-a plâns de „hărțuirea” pe care o practică Firea împotriva opoziției locale – în special contra celor din PNL. Totuși, în opinia parlamentarului european, liberalii au reușit să diminueze forța PSD-iștilor bucureșteni.

„Primarul General, cu sprijinul majorității PSD-ALDE din Consiliul General, a pornit o acțiune de hărțuire a opoziției și, în special, a PNL, într-o strategie de victimizare proprie şi de responsabilizare a opoziţiei pentru erorile şi promisiunile neîndeplinite ale administraţiei PSD-Firea.

În aceste condiții (fără a asuma acest lucru ca pe o mare victorie politică, ci ca pe un obiectiv de etapă îndeplinit), PNL Bucureşti poate afirma public că, după doi ani de opoziție la Gabriela Firea și PSD în București, a reușit, alături de organizațiile civice, de mass-media și de puţinii lideri de opinie care mai sprijină opoziția (mai ales în mediul on-line), să scadă PSD în București și să pună lumină pe greșelile și abuzurile administraţiei PSD-Firea”, a încheiat vicepreședintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *