Skip to content
Societate

Doi falși polițiști, îmbrăcați în uniforme, au strâns 20.000 de euro din „amenzi” date în Capitală. Procurorii cer arest preventiv

Facebook

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au solicitat miercuri Judecătoriei Sectorului 2 arestarea preventivă a doi falşi poliţişti, acuzaţi că au aplicat „amenzi” unor şoferi opriţi în trafic, aceştia folosind ca „recuzită” uniforme şi un autoturism cu numere de înmatriculare false „MAI”.

Potrivit Agerpres, ar fi vorba de doi foşti agenţi, care au fost daţi afară din Poliţie. Ei umblau prin Bucureşti cu o maşină neinscripţionată, dar cu numere „MAI”. Îmbrăcaţi în uniforme, opreau şoferi în trafic şi le cereau bani pentru diverse abateri, suma totală strânsă în acest mod ridicându-se la aproape 20.000 de euro.

" "
" "

Potrivit unui comunicat al Parchetului, cei doi falşi poliţişti, C.A.A şi D.L.C., au fost reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare şi înşelăciune.

„Din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021, inculpatul C.A.A. a indus în eroare mai multe persoane, prin folosirea fără drept a calităţii de poliţist, purtând fără drept uniforma şi utilizând un autoturism cu numere de înmatriculare false ‘MAI’, împrejurări în care a primit de la acestea sume de bani cuprinse între 300 şi 650 de lei pentru a nu le aplica sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice. La data de 16.02.2021, inculpatul D.L.C., aflându-se împreună cu inculpatul mai sus menţionat, s-a folosit fără drept de calitatea de poliţist, purtând fără drept uniforma şi utilizând un autoturism cu numere de înmatriculare false ‘MAI’. În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă a inculpaţilor la data 17.02.2021, fiind sesizată Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti”, transmite Parchetul Capitalei.

Cercetările au fost efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Direcţia Generală Anticorupţie şi Secţia 9 Poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *