Skip to content
Politică

Doi membri PSD, audiați la DNA într-un dosar de fraudare a fondurilor europene

" "

Anne Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului, şi nepotul generalului Pavel Abraham, Florin Leontin Abraham, sunt audiaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, informează realitatea.net.

Procurorii anticorupţie au extins urmărirea penală faţă de inculpaţii Anne Rose Marie Jugănaru şi Florin Leontin Abraham, asistenţi europarlamentari la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

" "

Cei doi sunt membri fondatori ai Institutului Ovidiu Şincai şi membri în Partidul Social Democrat (PSD).

În ordonanţa de extindere a măsurii penale se arată că, în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin, fost europarlamentar PSD, a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu mai multe firme create pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

În aceeași perioadă, Anne Jugănaru , Florin Leontin Abraham și o altă persoană, au acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferurile succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului.

Anne Jugănaru este membră a Consiliului Naţional al PSD şi directorul executiv al Institutului Social Democrat Ovidiu Șincai, care funcționează pe lângă Partidul Social Democrat. Ea este şi membră a Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române, informează realitatea.net.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *