Tribunalul Prahova a stabilit, miercuri, ca şefa din cadrul Direcţiei generale de Dezvoltare Urbană din Primăria Ploieşti, Rita Neagu, şi un funcţionar din Primărie, urmăriţi penal pentru înşelăciune şi fals intelectual, infracţiuni care s-ar fi derulat în legătură cu ridicarea unui bloc în municipiul Ploieşti, să fie arestaţi la domiciliu. Decizia este definitivă şi menţine soluţia pronunţată, vineri, de Judecătoria Ploieşti cu privire la cei doi.
Tribunalul Prahova a menţinut, miercuri, o decizie a Judecătoriei Ploieşti prin care doi funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Ploieşti, suspectaţi de favorizarea unui dezvoltator imobiliar, au fost arestaţi la domiciliu.
În acelaşi dosar a primit mandat de arestare la domiciliu o a treia persoană. Procurorii care anchetează acest dosar contestaseră faptul că cei trei inculpaţi nu au fost arestaţi preventiv.
”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii penale nr. 12 din data de 09.02.2024 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul 3059/281/2024 privind pe inculpaţii Neagu Rita-Marcela, Bălescu Lucian şi Puiuleţ Vasile-Marius”, este decizia definitivă pronunţată, miercuri, de Tribunalul Prahova.
Cei trei sunt cercetaţi pentru înşelăciune şi fals intelectual, infracţiuni care s-ar fi derulat în legătură cu ridicarea unui bloc în municipiul Ploieşti de către un dezvoltator imobiliar.
Săptămâna trecută, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Prahova şi Dâmboviţa, au făcut 10 percheziţii domiciliare la sediul unor instituţii publice, respectiv la domiciliile unor funcţionari publici şi persoane fizice implicate în săvârşirea infracţiunilor cercetate, în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti, fiind puse în executare nouă mandate de aducere.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News