Skip to content
Economie

Dolarul a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii 3 ani

Ziarul Argesenilor
" "

Dolarul a consemnat, joi, cea mai mare scădere după 2017, punând capăt unui an haotic, în care moneda a fost folosită ca plasament sigur în martie, când panica provocată de răspândirea Covid-19 a atins nivelul maxim în Statele Unite, înainte de a scădea în urma măsurilor de stimulare fără precedent luate de Rezerva Federală (Fed) pentru susţinerea economiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Moneda americană a atins în martie un maxim al ultimilor trei ani, de 102,99, faţă de un coş de monede, înainte de a încheia anul la 89,96, în declin cu 6,77% pe ansamblul anului, şi cu 12,65% faţă de maximul din martie.

" "
" "

Atractivitatea dolarului a scăzut ca urmare a îmbunătăţirii perspectivelor economice, pe fondul începerii campaniilor de vaccinare, a dobânzilor extrem de scăzute şi a achiziţiilor de obligaţiuni ale Fed.

Euro a încheiat tranzacţiile la 1,2215 dolari pe unitate, în urcare cu 8,97% pe ansamblul anului. Euro a a urcat miercuri la 1,2310 dolari pe unite, cel mai ridicat nivel atins din aprilie 2018, dar creşterea a fost atenuată ulterior, investitorii marcând profiturile.

Dolarul australian şi dolarul neo-zeelandez au atins, joi, cele mai ridicate niveluri consemnate după aprilie 2018, în raport cu dolarul american. Ulterior au mai atenuat creşterile şi au încheiat anul în urcare cu 9,76%, respectiv cu 6,82% faţă de dolarul american.

Dolarul a scăzut în acest an cu 4,9% în raport cu moneda japoneză, la 103,25 yeni pe unitate.

Moneda americană a scăzut cu 12,09% faţă de coroana suedeză, încheind anul la 8,2176 coroane pe unitate.

Bitcoin a consemnat, joi, un maxim record, de 29.300 de dolari pe unitate, iar avansul din acest an este de peste 300%.

Lira sterlină a închis în creştere cu 2,98%, la 1,3656 dolari pe unitate, după un an plin de incertitudini legate de Brexit. Pe parcursul şedinţei de joi lira a atins 1,3686 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din mai 2018.

Moneda americană a scăzut în acest an cu 1,79% faţă de dolarul candian, încheind anul la 1,2755 dolari canadieni pe unitate.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *