Skip to content
Dolj Știri locale

Dolj: De ce craiovenii nu se vor vaccina prea curând

Inquam Photos / George Calin

Craiova o sa bată pasul pe loc in etapa a II-a de vaccinare. Exista spaţii pentru amenajarea centrelor, dar e nevoie de personal medical. În plus Primăria Craiova a anunţat că trebuie demarată şi procedura de achiziţie pentru multe bunuri.

Deocamdată la Craiova nimeni nu a putut declara oficial când va putea începe etapa a II-a de  vaccinare. Primăria Craiova spune într-un comunicat că „şi-a dat acordul către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru ca 4 (locaţii) ce se află în administrarea autorităţii locale să devină, pentru următoarele 6 luni, spaţii pentru amenajarea centrelor de vaccinare”.

​Acestea sunt localizate la Şcoala Generală Alexandru Macedonski, Stadionul de Atletism, Sala Polivalentă şi la Stadionul Ion Oblemenco, unde vor fi amenajate 12 centre de vaccinare.

În plus, autorităţile locale spun că încearcă să amenajeze şi cele două centre stabilite în cadrul Hostelului Griffon, pus la dispoziţie de către Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Dolj.

În acelaşi comunicat, Primăria Craiova menţionează: „Autoritatea locală va asigura, în aceste zile, amenajarea centrelor cu mobilier (birouri, mese, canapele, scaune etc.), birotică (calculatoare, imprimante) şi va demara procedurile de achiziţie pentru restul necesarului specificat în normative, precum frigidere, chiuvete mobile, dozatoare de apă, truse de prim ajutor de urgenţă şi consumabile (hârtie, tonere, detergenţi, dezinfectanţi, coşuri de gunoi, săpunuri, seringi, măşti, viziere, mănuşi, halate etc.)„.

Cea mai mare problemă este, însă, lipsa de personal medical.

În ceea ce priveşte funcţionarea centrelor de vaccinare cu personal specializat, Primăria Craiova va asigura serviciile de curăţenie şi va detaşa, de la Serviciul Public Management Spitale, Cabinete Medicale şi Creşe Craiova numărul necesar de medici (42) şi un număr de 75 de asistenţi medicali, dintr-un total necesar de 300. 

Urmează a fi stabilită modalitatea de recrutare a celor 225 asistenţi medicali, dar şi a unui număr de 48 registratori care vor opera în centrele de vaccinare„, se arată în aceeaşi informare de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *