O grupare specializată în trafic de migranţi a fost anihilată în judeţul Dolj, iar opt persoane sunt cercetate în acest caz.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT Craiova, au documentat activitatea infracţională a unor persoane, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, în formă continuată şi complicitate la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, în formă continuată.
“Din cercetări a reieşit că, începând cu luna septembrie 2023, membrii unui grup infracţional organizat, constituit în judeţul Dolj, ar fi racolat, îndrumat, adăpostit, transportat şi transferat migranţi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României cu destinaţia finală Europa de Vest, obţinând pentru fiecare migrant între 500 şi 1.000 de euro”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Poliţiştii au menţionat că migranţii ar fi fost preluaţi de pe malul bulgăresc al Dunării şi ar fi fost transportaţi cu ambarcaţiuni nesigure (bărci pneumatice), iar după intrarea pe teritoriul României ar fi fost conduşi pe jos, până la autovehiculele care i-ar fi preluat şi transportat spre graniţa de vest.
“Pe parcursul administrării probatoriului, au fost documentate şi oprite trei astfel de transporturi, fiind identificaţi 57 de migranţi, de origine siriană.
De asemenea, la data de 29 noiembrie, au fost puse în aplicare 9 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Dolj şi Mehedinţi, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă”, a menţionat sursa citată.
Opt persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Acestea au fost prezentate la Tribunalul Dolj, iar magistraţii au decis arestarea preventivă a şase persoane, pentru 30 de zile, iar două persoane sunt cercetate sub arest la domiciliu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News