Skip to content
Alegeri

Dolj: Preşedintele şi locţiitorul unei secţii de votare, cercetaţi pentru că au permis mai multor persoane să intre în cabina de vot

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele şi locţiitorul unei secţii de votare din judeţul Dolj sunt cercetaţi de către poliţişti, după ce ar fi permis mai multor persoane să intre în cabina de vot, iar în acest mod confidenţialitatea votului a fost afectată, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că preşedintele unei secţii de votare din Pleşoi şi locţiitorul acestuia ar fi permis mai multor persoane să intre în cabina de vot, confidenţialitatea votului fiind astfel afectată.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea confidenţialităţii votului, urmând ca, în funcţie de rezultatul verificărilor, dosarul penal sa fie înaintat unităţii de parchet, cu propunerile corespunzătoare”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *