Biroul Politic Local al PNL Craiova a decis, sâmbătă, excluderea din partid a trei membri – Marian Vasile, Cosmin Corâţu şi Mădălin Voicinovschi, care au şi calitatea de consilieri locali în CL Craiova.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de preşedintele PNL Craiova, deputatul Nicolae Giugea, decizia a fost luată ca urmare a încălcării de către cei trei a prevederilor Statutului Partidului Naţional Liberal, în sensul în care ei au refuzat să susţină în CL Craiova proiectele PNL.
„În calitate de membri ai Biroului Politic Local al PNL Craiova au refuzat în mod repetat să participe la activităţile partidului la care au fost convocaţi de organismele de conducere în subordinea cărora se află sau din care fac parte, încălcând astfel prevederile articolului 25, litera e) din Statutul PNL. De asemenea, deşi conducerea PNL Craiova a decis că bugetul pe anul 2024 al municipiului Craiova, în forma prezentată de Primăria Craiova, nu reprezintă valorile şi ideile liberale şi nu respectă dorinţele şi interesele cetăţenilor care au votat PNL şi că toţi consilierii PNL vor depune amendamente pe care cetăţenii le-au cerut şi care au fost apoi discutate în cadrul partidului, cei trei consilieri nu au respectat această decizie, ceea ce înseamnă încălcarea prevederilor articolului 26, alineatul 2, litera b). Ca urmare, în conformitate cu prevederile articolului 26, alineatul 1, litera h) din Statutul PNL, Biroul Politic Local a votat propunerea de excludere din partid a lui Marian Vasile, Cosmin Corâţu şi Mădălin Voicinovschi”, se precizează în comunicatul citat.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News