Skip to content
Dolj Știri locale

Dolj: Un băiat de 10 ani care era dat dispărut a fost găsit în Dunăre la peste doi kilometri de zona unde a intrat în apă

news.ro

Băiatul în vârstă de 10 ani, dat dispărut după ce a plecat la joacă şi nu s-a mai întors acasă, a fost găsit în Dunăre, la peste doi kilometri distanţă de zona unde a intrat în apă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat că echipajul de căutare – salvare din cadrul Gărzii de Intervenţie Bechet a găsit, sâmbătă după amiază, trupul copilului înecat în fluviul Dunărea la o distanţă de peste doi kilometri de zona indicată de unde ar fi intrat în apă.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, vineri dimineaţă, că poliţiştii oraşului Dăbuleni au fost sesizaţi în cursul nopţii de joi spre vineri, de un bărbat de 35 de ani din comuna Călăraşi cu privire la faptul că fiul său Adrian Ionuţ Velcea, în vârstă de 10 ani, a plecat cu bicicleta, joi după amiază, pentru a se juca cu alţi copii şi nu a mai revenit la domiciliu. Poliţiştii au găsit, pe malul Dunării, în Călăraşi, într-o zonă împădurită, o bicicletă şi articole vestimentare, care au fost recunoscute de familia băiatului, notează news.ro.

Poliţiştii, jandarmii din cadrul Inspectoratului Judeţean şi voluntarii din comuna Călăraşi au început căutările pe mal, în zona pădurii.

De asemenea, băiatul a fost căutat în cursul zilei de vineri de pompieri şi scafandri. Căutările au fost oprite, vineri după amiază, deoarece curenţii erau puternici şi echipajul de scafandri nu se mai putea scufunda. Acestea au fost reluat sâmbătă dimineaţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *