Donald Trump a strâns peste 7 milioane de dolari de când a apărut celebrul ”mugshot” din Georgia

Donald Trump
Sursa foto: Fullton County Sherriff

Fostul preşedinte Donald Trump a strâns aproape 20 de milioane de dolari în ultimele trei săptămâni, o perioadă care coincide cu inculparea sa în dosare federale legate de afirmaţiile sale false potrivit cărora alegerile din 2020 i-au fost furate, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, relatează Reuters.

De când a apărut joi pentru a i se face poza de identificare într-un caz de escrocherie şi fraudă în Atlanta, Georgia, fostul preşedinte a adus 7,1 milioane de dolari, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Numai vineri, Trump a adus 4,18 milioane de dolari, fiind ziua cu cele mai mari încasări din campania sa de până acum, a precizat Cheung.

Poza sa, postată joi seara de un tribunal din Georgia, a fost transformată în tricouri, pahare, căni, postere şi chiar în păpuşi bobblehead de către prieteni şi duşmani deopotrivă.

Fotografia lui Trump cu o cravată roşie, părul strălucitor şi o încruntare glacială a fost făcută în momentul în care candidatul republican la preşedinţia SUA a fost arestat pentru mai multe acuzaţii, parte a unui caz penal care rezultă din încercările sale de a anula alegerile din 2020.

Trump, care a fost ales preşedinte în 2016, dar a fost învins de democratul Joe Biden în 2020, candidează din nou la nominalizarea Partidului Republican pentru funcţia de preşedinte.

Trump se confruntă în prezent cu patru acuzaţii, dintre care două legate de afirmaţiile sale false potrivit cărora alegerile au fost furate şi de atacul din 6 ianuarie 2021 comis de adepţii săi asupra Capitoliului SUA din Washington, D.C.

El a negat toate acuzaţiile.

La 15 august, Trump a fost pus sub acuzare de un mare juriu din Georgia, după o anchetă a procurorului districtual din comitatul Fulton, Fani Willis, privind eforturile sale de a anula înfrângerea în alegerile din 2020 în faţa lui Biden în acest stat.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: