Preşedintele american Donald Trump declară că crede că Volodimir Zelenski este pregătit să renunţe la Crimeea ocupată de Rusia, în timp ce negocieri cu privire la Ucraina intră luni într-o ”săptămână crucială”, potrivit Washingtonului, relatează AFP.
În pofida faptului că Kievul a exclus până în prezent ideea de a abandona această peninsulă anexată de Rusia în 2014, preşedintele american a apreciat duminică că poziţia omologului său ucrainean în acest subiect s-ar putea schimba.
”Cred că da. Crimeea era acum 12 ani”, le-a declarat Trump unor jurnalişti în timpul unei vizite la New Jersey, întrebat dacă crede că Zelenski este pregătit ”să abandoneze” acest teritoriu, în contextul unui recul al trupelor ucrainene pe front.
Renunţarea Ucrainei la Crimeea este avansată cu regularitate de Washington ca o condiţie a unui plan de pace cu Moscova. Acesta ar include totodată o ”îngheţare” a liniei frontului, în planurile administraţiei americane.
Preşedintele american a făcut aceste declaraţii după ce Moscova a anunţat că a ”eliberat” în întregime regiunea rusă Kursk, în care Ucraina a cucerit câteva sute de kilometri pătraţi în august 2024 şi pe care Zelenski a anunţat că vrea să-i folosească ca monedă în cadrul unui ”schimb” teritorial.
Trump şi Zelenski au discutat tête-à-tête la vatican, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc.
În acest context, secretarul de Stat american Marco Rubio a estimat duminică că ar putea avea loc pregrese în zilele următoare.
”Suntem aproape (de un acord), dar nu suficient de aproape”, a declarat el la NBC News.
”Cred că săptămâna aceasta va fi crucială”, a apreciat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News