Skip to content
SUA

Donald Trump, decizie de ultimă oră asupra avioanelor Boeing cu probleme

Preşedintele american Donald Trump a ordonat, miercuri, sistarea tuturor zborurilor care ar fi trebuit efectuate cu modelul de avion Boeing 737 MAX 8, în urma tragediei din Etiopia, relatează CNN.

Tot potrivit CNN, Donald Trump ar fi indicat că avioanele vor fi ţinute la sol până când Boeing „vine cu o soluţie”.

Statele Unite a devenit astfel ultima ţară care suspendă zborurile acestui model de avion.

Anterior deciziei lui Donald Trump, aproximativ 70% din întreaga flotă globală compusă din acest model de avion era reţinută la sol, astfel că acum procentajul este de 100%.

Marți, la recomandarea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA). au fost suspendate toate zborurile cu avioane model Boeing 737-8 MAX şi 737-9 MAX din afara şi din interiorul Uniunii Europene. Iar ulterior și compania aeriană Turkish Airlines a făcut același lucru.

Deciziile de suspendare luate în lanț au venit în urma tragediei de duminică, atunci când un Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit în timp ce efectua o cursă de la Addis Ababa (Etiopia) către Nairobi (Kenya). Aparatul avea la bord 157 de pasageri din cel puţin 35 de ţări, majoritatea experţi umanitari.

Aceea a fost, însă, a doua tragedie aviatică ce a avut loc cu un Boeing 737 MAX 8. Pe 29 octombrie 2018, un avion al companiei Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java cu 189 de pasageri la bord, la scurt timp de la decolare – la fel ca cel din Etiopia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *