Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat joi că a fost inculpat în dosarul arhivelor Casei Albe, unde este acuzat că a luat cutii întregi de documente, unele dintre ele confidenţiale, când a părăsit Casa Albă, notează AFP.
„Corupta administraţie Biden mi-a informat avocaţii că am fost inculpat, probabil în dosarul fals al cutiilor”, a scris el pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Trump a precizat că a fost convocat marţi la tribunalul federal din Miami pentru a doua punere sub acuzare după cea din martie privind cumpărarea tăcerii unei actriţe de filmele X în 2016.
Este pentru prima dată în istoria Statelor Unite când un fost preşedinte se confruntă cu o inculpare federală.
Trump este acuzat că a păstrat cutii întregi cu documente, inclusiv unele clasificate „secret defense”, după plecarea sa de la Washington în 2021 şi că a refuzat să le restituie, încălcând legile federale, informează agerpres.ro.
Potrivit mai multor media americane, el s-ar confrunta cu şapte capete de acuzare, nefăcute încă publice.
Donald Trump, care în prezent îi devansează cu mult pe ceilalţi candidaţi la învestitura republicană, s-a apărat mereu de orice încălcare a legii şi se prezintă drept victima „persecuţiei politice”.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News