Președintele american Donald Trump le-a cerut, joi, membrilor NATO să își majoreze la nivelul a 5% din PIB-ul național cheltuielile pentru apărare, relatează Antena 3 CNN.
Trump a mai formulat această cerere înainte de preluarea mandatului prezidențial, dar acum a făcut-o în calitate oficială.
Liderul american a mai afirmat, în cadrul unui discurs rostit pe cale virtuală la Forumul Economic Mondial de la Davos, că războiul din Ucraina trebuie să înceteze, dar nu a indicat explicit cum ar urma să se întâmple acest lucru.
Donald Trump: „Le cer membrilor NATO să își crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB”
„Le cer statelor NATO să își crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, ceea ce ar fi trebuit să facă de ani întregi.
Aceste cheltuieli erau la 2% din PIB, și cele mai multe state nici măcar nu ajungeau la acest nivel.
Am insistat, și ele au atins acest nivel, pentru că Statele Unite plăteau diferența, aceea era ce era inechitabil față de SUA.
Au fost multe lucruri inechitabile față de țara noastră.
Donald Trump, la Davos: „Timp de ani de zile, echipa mea a negociat un acord în Orientul Mijlociu”
Timp de mulți ani înainte să îmi preiau mandatul, echipa mea a negociat un acord de încetare a focului în Orientul Mijlociu, care nu s-ar fi întâmplat fără noi.
Cred că cei mai mulți dintre dumneavoastră știu.
La începutul săptămânii ostaticii au început să se întoarcă la familii.
Acesta lucru ne bucură și ne bucurăm că și duminica viitoare va continua acest lucru.
Donald Trump, la Davos: „Războiul dintre Rusia și Ucraina trebuie să înceteze”
Vrem să asigurăm un acord de pace între Rusia și Ucraina. Este foarte important, pentru că milioane de soldați își pierd viața.
Nu s-a mai văzut așa ceva de la Al Doilea Război Mondial. Sunt morți pe toate aceste câmpuri, milioane de ruși și de ucraineni.
E timpul să-i punem capăt”, a spus Donald Trump.
Trump le cere companiilor să-și fabrice produsele în SUA. Dacă nu, să plătească taxe
La Davos, mesajul președintelui Donald Trump pentru mediul de afaceri din întreaga lume a fost „să își fabrice produsele în Statele Unite pentru a beneficia de cele mai mici taxe” de pe Pământ.
„Mesajul meu (…) este foarte simplu. Veniți să vă fabricați produsele în America și vă vom oferi printre cele mai mici taxe dintre toate națiunile de pe Pământ. Le reducem foarte mult (…)
Dar dacă nu vă fabricați produsele în America, ceea ce este dreptul dumneavoastră, atunci, foarte simplu, va trebui să plătiți un tarif, în sume diferite.
Este un tarif care va direcționa sute de miliarde de dolari și chiar trilioane de dolari în trezoreria noastră pentru a ne consolida economia și a ne plăti datoriile”, a avertizat Trump în timpul discursului său la Forumul Economic Mondial de la Davos.
CNN amintește că actualul președinte al SUA a declarat, marți, că ia în considerare un tarif general de 10% pentru toate bunurile chinezești începând cu 1 februarie, anul curent.
Luni, el și-a reluat amenințările cu impunerea unor tarife de 25 % pentru mărfurile importate din Mexic și Canada.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News