Skip to content
Monden

Donald Trump ridică vizibilitatea Pornhub – Stormy Daniels, cea mai căutată actriţă

Actriţa porno Stormy Daniels, care se află de mai multe luni în centrul unui scandal mediatic după ce a declarat că preşedintele american Donald Trump a avut o aventură cu ea, este cea mai căutată vedetă în 2018 pe platforma Pornhub. Anul acesta, au fost înregistrate peste 33 de miliarde de vizualizări, iar Ucraina a debutat în top 20 al ţărilor unde a fost înregistrat cel mai mare trafic al conţinutului.

Căutările în Pornhub sunt, de regulă, influenţate de evenimentele din media şi cultura pop. Astfel, presupusa amantă a preşedintelui SUA a fost cea mai căutată vedetă, începând cu luna ianuarie a acestui an, când a început scandalul de la Casa Albă.

Videoclipurile cu ea au fost vizualizate de 84,6 milioane de ori.

Este primul an când Kim Kardashian a părăsit top 10 al căutărilor în Pornhub.

Anul 2018 se încheie cu cifre impresionante pentru site-ul canadian de video sharing. Vizitele totale au ajuns la 33,5 miliarde, o creştere de 5 miliarde faţă de 2017.

În medie, zilnic, 92 de milioane de utilizatori au accesat Pornhub. În statistica prezentată de reprezentanţii platformei se arată că cifra este echivalentă cu populaţia Canadei, Poloniei şi Australiei.

Serverele au înregistrat până la 30,3 miliarde de căutări, adică 962 de căutări pe secundă. Au fost încărcate 4,79 de milioane de noi videoclipuri, ceea ce înseamnă peste 1 milion de ore de conţinut nou.

Au fost transferaţi 147 de Gigabytes pe secundă, mai mult decât internetul consumat în 2002, scrie News.ro.

Utilizatorii care au conturi pe Pornhub au trimis 64 de milioane de mesaje private şi au lăsat 7,9 milioane de comentarii pentru videoclipuri. Cele mai folosite cuvinte au fost „love, „hot”, „like”, „good” şi „sexy”.

Peste 141 de milioane de utilizatori au votat clipurile preferate, mai mult decât cei care au votat la cele mai recente alegeri prezidenţiale din SUA.

Statele Unite continuă să fie ţara unde este înregistrat cel mai mare trafic zilnic al Pornhub, urmată de Marea Britanie, India, Japonia, Canada, Franţa şi Germania. Tradicul din Italia a crescut în 2018, ajungând pe locul al optulea, în locul Australiei, care a coborât pe locul al nouălea. Filipine a urcat trei poziţii, până pe zece, iar Mexic s-a menţinut pe 11. Brazilia, Spania şi Olanda sunt în scădere, iar Polonia a urcat un loc, până pe 14.

O nouă prezenţă între primele 20 de ţări este cea a Ucrainei, care a urcat 11 locuri faţă de 2017. Top 20 este completat de Suedia, Argentina, Rusia şi Africa de Sud.

Combinate, aceste 20 de ţări reprezintă 80% din traficul zilnic pe site.

Vârsta media a vizitatorilor Pornhub în 2018 a fost de 35,5 ani, iar cele mai populare căutări au fost „hentai”, „japanese” şi „milf”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *