Președintele Donald Trump a lansat un nou atac dur la adresa NATO, pe fondul tensiunilor dintre Washington și aliații occidentali în legătură cu operațiunile militare din Iran.
Liderul de la Casa Albă s-a declarat „foarte dezamăgit” de Alianța Nord-Atlantică și a afirmat că refuzul unor state europene de a sprijini acțiunile militare ale Statelor Unite reprezintă „o pată” pe imaginea NATO.
„Trebuie să vă spun că sunt foarte dezamăgit de NATO, foarte! Cred că asta reprezintă o pată pe imaginea NATO care nu va dispărea niciodată din mintea mea”, a declarat Donald Trump.
Președintele american a criticat și alte state aliate, afirmând că mai multe țări partenere nu au oferit sprijin Washingtonului.
„Nu e vorba doar de NATO. Știți cine altcineva nu ne-a ajutat? Coreea de Sud nu ne-a ajutat. Australia nu ne-a ajutat. Japonia!”, a spus Trump.
Liderul american a reluat și afirmațiile potrivit cărora alianța ar fi slăbită, numind NATO „un tigru de hârtie”.
„NATO e acum un tigru de hârtie. Secretarul general vine să mă vadă miercuri. Mark Rutte e o persoană grozavă”, a adăugat Trump.
Declarațiile vin în contextul unei crize fără precedent în interiorul NATO, după ce mai mulți parteneri europeni au refuzat să susțină operațiunile militare americane în războiul din Iran.
În acest context, secretarul general al NATO, Mark Rutte, urmează să se întâlnească miercuri, la Washington, cu Donald Trump. Vizita este considerată una crucială pentru viitorul relațiilor dintre Statele Unite și alianța nord-atlantică.
Trump a făcut referire și la disputa legată de Groenlanda, sugerând că tensiunile cu aliații europeni ar fi început și din cauza acestei controverse.
„Dacă vreți să știți adevărul, totul a început cu Groenlanda. Noi vrem Groenlanda. Ei nu vor să ne-o dea. Și eu am zis: Pa! Pa!”, a afirmat președintele american.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











