Skip to content
Politică

Donald Tusk: Politica UE în materie de migraţie necesită reforme

EVZ.ro

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat, miercuri, că sistemul de cote obligatorii pentru relocarea refugiaţilor la nivelul Uniunii Europene s-a dovedit a fi „ineficient” şi a generat „dezbinare” în rândul statelor membre, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Problema cotelor obligatorii a generat extrem de multă dezbinare, iar abordarea a primit o atenţie disproporţionată în lumina impactului său direct. În acest sens, s-a dovedit a fi ineficientă„, a precizat Tusk, într-un scrisoare adresată membrilor Consiliului European, înaintea summitului din perioada 14-15 decembrie, potrivit Mediafax.ro

În timp ce Tusk a fost de acord că politica UE în materie de migraţie necesită reforme, el le-a cerut liderilor UE „să găsească modalităţi de combinare a responsabilităţii şi a solidarităţii” şi a propus soluţionarea problemei până în iunie 2018.

Comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a condamnat comentariile lui Tusk, descriindu-le drept „inacceptabile” şi „anti-europene”.

În cadrul unei conferinţe de presă la Strasbourg, Avramopoulos a precizat că scrisoarea lui Donald Tusk „ignoră toată munca pe care am depus-o în ultimii ani şi subminează unul dintre pilonii principali ai proiectului european, principiul solidarităţii”.

În urmă cu doi ani, Comisia Europeană a aprobat un plan privind relocarea a 160.000 de refugiaţi din Italia şi Grecia în celelalte state membre UE, dar până în prezent doar 30.000 de persoane au fost primite în alte ţări.

În afară de Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta şi Suedia, cotele de primire a refugiaţilor pentru celelalte ţări erau sub 50%. Polonia, Ungaria şi Cehia au refuzat să accepte refugiaţi, iar Comisia Europeană s-a adresat Curţii Europene de Justiţie. Procesele ar putea conduce la sancţiuni financiare pentru aceste state membre, dar pot trece luni sau ani până la soluţionarea disputei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *